O educatoare de la Grădinița cu Program Prelungit Rază de Soare din Sfântu Gheorghe, Covasna, se întreabă cum va ține copiii din grupa ei să se joace la distanță, atunci când restricțiile vor fi ridicate și copiii se vor întoarce la grădiniță.
Rodica Nina Secelean scrie într-un mesaj pe Facebook că abia așteaptă să îi strângă în brațe pe copiii a căror educatoare este, dar s-ar putea să nu fie de fapt așa.
”De o lună și jumătate aștept ziua în care ma voi putea întoarce în sala de grupă. Visez să îmi aștept copiii cu brațele deschise, să îi strâng în brațe, să le simt mânuțele în jurul gâtului strigând tare „doamna!!” Nu m-am gândit, însă, că s-ar putea să nu fie așa. Ridicarea restricțiilor de circulație și impunerea obligativității purtării măștii schimbă total datele problemei.
Avem 31 de copii în grupă. Sala este mare dar nu asigură distanțarea fizică și aceasta nici nu este posibilă la această vârstă. Cum să ții copiii să se joace la distanță?”, se întreabă Rodica Nina Secelean.
”Copiii au nevoie să relaționeze, să se îmbrățișeze, să se certe, să se împace, de multe ori colorează același desen, stau la taclale „la o cafea”. Dacă le interzici asta le frângi sufletul, dar mai grav, le ucizi viitorul. Creștem niște roboți, niște oameni egoiști, individualiști. Asta ne dorim și le dorim? Cum să ții un copil 8 ore cu masca pe față? Dar tu ca profesor cum vei rezista? Și mai ales cum te vor percepe copiii? In relația noastră cu copiii limbajul non-verbal este esențial. Un zâmbet, o încruntare, o strângere de buze, transmit foarte multe unui copil. Printre multe altele eu trebuie să îi învăț să vorbească corect românește, să pronunțe corect fiecare sunet. Cum voi face asta când masca distorsionează sunetele? Cum voi putea eu auzi dacă pronunță ei corect sunetele?”, mai scrie educatoarea.
Rodica Nina Secelean se întreabă cum se va apropia de copilași atunci va trebui să îi învețe să scrie sau când aceștia se lovesc. Și somnul este un aspect important atunci când copiii se vor întoarce la grădiniță.
”Mai este un aspect important. Somnul. Copiii dorm în pătuțuri la 50 de cm unii de alții. La sala de mese avem serii de câte 80 de copii. O altă problemă toaletele. 5 chiuvete și 5 vase de wc la 60 de copii. Nu este vina educatoarelor, nu este vina administratorilor, nici a directorilor, ci a ministerului, indifetent de culoarea lui politică. Mereu economii, mereu refrenul cu „Nu sunt bani”. Nu avem spații și nu avem personal”, mai scrie educatoarea.
Rodica Nina Secelean critică modul în care a fost administrat până acum învățământul și arată că școlile și grădinițele au prea puțini îngrijitori și asistenți medicali pentru numărul mare de copii.
”Am schimbat în toată țara borduri în loc să construim școli și grădinițe. Am făcut teren de fotbal în pantă în loc să respectăm efectivele legale în clase și grupe. Nu am dotat școlile cu laboratoare performante de informatică, dar nu am confiscat averi făcute prin mijloace necurate. Nu am mărit salariile la timp la profesori, dar am dat pensii speciale „justițiarilor” pentru ale căror erori plătim din greu la CEDO. Acum ni se promit măști și dezinfectanți, dar cine să creadă așa ceva? Și ce să faci cu 31 de copii mascați într-o sala de clasă cu o educatoare și o jumătate de îngrijitoare pe schimb? Ce faci cu un termometru și o asistentă (profesionistă, e drept și dedicată, dar singură) când dimineața între 7-8 intră în grădiniță 200 de copii și 200 de părinți? Dar în grădinițele cu 300 sau 400 de copii? Dar ce faci cu grădinița unde nu există asistentă (vezi grădinițele cu program normal)?”, mai arată educatoarea.
”Eu vreau să fiu educatoare cu normă întreagă, adică să îmi pot face meseria cu adevărat. Îmi doresc să pot merge la grupă și să le spun copiilor cât de dor mi-a fost de ei, nu numai cu vorbe ci și cu o îmbrățișare duioasă de mamă. Căci ei toți sunt copiii, sunt și copiii mei”, conchide Rodica Nina Secelean.
