Acasă Interviu INTERVIU Andy Varga, eleva care a susținut protestul #foaiagoală: Eu aș...

INTERVIU Andy Varga, eleva care a susținut protestul #foaiagoală: Eu aș prefera să susținem examenele acum

În ultimul an de liceu la Satu Mare, Andy Varga, eleva care a susținut protestul #foaiagoală, susține într-un interviu pentru StiriEdu.ro că ar trebui să se întoarcă la școală elevii din anii terminali care nu dispun de internet. Eleva de la Colegiul ”Mihai Eminescu” spune că examenele naționale ar trebui date acum, poate în două sesiuni, astfel încât să se pregătească toți elevii.

StiriEdu.ro: Andy Varga, te pregătești de bacalaureat. Cum te simți după această perioadă în care școlile sunt închise și după ce ați fost anunțați că veți merge la școală pentru pregătire în vederea examenelor?

Andy Varga: Eu fac parte din categoria elevilor norocoși. Am acces a internet și rezolv în perioada asta subiectele de bacalaueat propuse de către Ministerul Educației. Este o perioadă grea, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Noi, elevii din anii terminali, stăm și ne gândim cum facem cu examenele, cum facem cu pregătirea. Întoarcerea la școală în perioada 2-12 iunie este benefică mai mult pentru elevii care nu au acces la internet. Poate asta ar fi o soluție: să-i cheme la școală pe cei care nu au internet, pentru că ceilalți suntem destul de maturi încât să punem mâna și să lucrăm de acasă. Eu aș prefera să susținem examenele acum, chiar dacă nu într-o singură sesiune, adică în iunie, ci în două. Așa pot să dea examenul și cei care au nevoie de mai mult timp de pregătire, și aici îi pun și pe cei care nu au acces la internet și pe cei care preferă mai mult timp pentru pregătire.

StiriEdu.ro: Cum ți se par cursurile online, comparativ cu cele clasice?

Andy Varga: Aici depinde de fiecare elev. Eu, de exemplu, sunt o persoană care preferă să fie liniște și care preferă să lucreze în ritmul ei. Nu pot nici să alerg prin materie sau să fac lucrurile atât de repede cum le fac unii colegi de-ai mei. Și sunt cazuri în care profesorii lucrează foarte repede tocmai pentru că au acești elevi. Eu prefer cursurile online. N-am făcut cursuri efectiv, încât să ne predea profesorii, pentru că materia în mare parte a fost deja predată. Nu știu dacă suntem pregătiți neapărat pentru a muta totul în online. Însă, mi-ar plăcea ca atât profesorii, cât și elevii și părinții să înțeleagă necesitatea de a învăța să umble cu tehnologia și să o utilizeze.

StiriEdu.ro: Cum vezi tu încheierea anului școlar?

Andy Varga: Noi suntem generația care va avea de suferit, pentru că n-o să defilăm prin curtea școlii. N-o să mai ieșim de braț cu dirigintele, n-o să mai auzim ultimul sunat de clopoțel. Asta este partea negativă a situației. Dar eu nu mă dau în vânt după petreceri, cum e banchetul, așa că o văd ca pe o situație pozitivă, ca pe o economie, că nu mai dau bani.

StiriEdu.ro: Anul trecut ți-ai scris nemulțumirile în foaia de examen la simularea BAC-ului față de schimbările din educație. Ce le spui astăzi celor care conduc educația?

Andy Varga: Mai sunt foarte multe modificări care ar trebui făcute pentru a avea un învățământ cât de cât pregătit pentru ceea ce vrem noi. Sunt foarte mulți elevi care consideră că ceea ce învățăm la școală nu ne ajută în ceea ce vrem să facem în viitor. Mi se pare că s-ar putea să se combine cumva matematica cu orele de educație antreprenorială, educație economică și așa mai departe. Sunt foarte multe materii de genul acesta, pe care dacă s-ar pune accent chiar ar ajuta pentru viitorul nostru. Sunt lucruri pe care sigur le vom folosi, mai mult decât toate formulele de la integrale sau de la derivate sau formule învățate pe dinafară. Mi se pare absurditate să stai să înveți formule pe dinafară.

StiriEdu.ro: Ce vrei să faci mai departe?

Andy Varga: Îmi doresc să studiez arta dramatică și teatrul. Vreau să-mi susțin examenele și să dau la facultate în Anglia.

Citiți și: Eleva care a susținut protestul #foaiagoală, mesaj pentru părinți: Dacă ne-ați întreba și pe noi, ați vedea că cei mai mulți vrem să susținem examenele

Articolul precedentUSLIP Iași: Insistăm ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul să fie absolvite cu media anilor de studiu
Articolul următorElevii cer banii de navetă/ ”Nu credem în promisiunile doamnei ministru”