Site icon StiriEdu

UNICEF: Sunt mai mulți copii care trăiesc în sărăcie, în contextul pandemiei de COVID-19

Pandemia de COVID-19 a determinat în România o creștere a vulnerabilităților copiilor aflați în situație de risc, reducerea activității economice determinând o creștere a numărului familiilor ale căror venituri s-au redus, se arată într-un
raport realizat de UNICEF.

Raportul UNICEF arată că a crescut percepția că furnizarea serviciilor în educație a fost afectată, apărând clar că, pentru realizarea obiectivelor educației la distanță, este important suportul oferit copiilor de către părinți/tutori/aparținători legali. Competențele digitale reduse ale cadrelor didactice, părinților și copiilor pot adânci inegalitățile de acces ale copiilor la conținutul educațional, notează autorii, recomandând dezvoltarea unor programe de distribuire de echipamente IT gratuite sau de facilitare a achiziției de echipamente/tehnologie la prețuri subvenționate.

Printre concluziile raportului se numără următoarele:

„Față de prima rundă a evaluării rapide, am constatat creșteri ale numărului de respondenți care au semnalat ca fiind problematică asigurarea produselor de bază, pe primul loc fiind menționate produsele de igienă, urmate de alimente. De asemenea, a crescut numărul celor care semnalează dificultăți de acces la medicamente și vaccinuri. Așadar, este necesară susținerea unei mai bune implicări a personalului din cabinetele de medicină de familie la nivelul comunităților locale, prin extinderea duratei programului de lucru al cabinetelor și a vizitelor în comunitate. De asemenea, este necesară o mai bună conlucrare între personalul medical, autorități și asistenți sociali, astfel încât nevoile oamenilor să poată fi identificate și
rezolvate eficient”, a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

Potrivit rezultatelor la chestionarele aplicate, categoriile de copii cele mai afectate de pandemia COVID-19 sunt reprezentate de copiii provenind din familii care trăiesc în sărăcie, copiii de etnie romă și copiii care locuiesc în locuințe supraaglomerate.

O recomandare în domeniul educației este dezvoltarea unor programe de formare a părinților și a cadrelor didactice în gestionarea mai bună a tehnologiei informațiilor și comunicațiilor (TIC) și a resurselor online pentru învățarea și predarea la distanță. Pentru creșterea competențelor digitale ale copiilor, se recomandă dezvoltarea unor cursuri de profil în programa școlară a activităților extra-curriculare (care folosesc TIC).

Exit mobile version