Inegalitățile privind accesul la instrumente și tehnologie riscă să adâncească criza globală a educației, arată un raport al UNICEF. Aproape 1,2 miliarde de elevi sunt în continuare afectați de închiderea școlilor și se confruntă cu realitățile învățării la distanță, într-o perioadă marcată de pandemia de COVID-19.
Cele mai recente date privind accesul la educația la distanță arată că:
- În 71 de țări, mai puțin de jumătate din populație are acces la internet. În ciuda acestei disparități, 73% dintre guvernele celor 127 de țări care raportează date folosesc platforme online pentru a oferi educație în perioada când școlile rămân închise. În țările raportoare din America Latină și regiunea Caraibelor, 90% dintre măsurile guvernamentale privind continuitatea învățării includ platforme online.
- În ciuda disparităților privind averea, televiziunea este principalul canal folosit de guverne pentru a oferi educație la distanță; 3 din 4 guverne din 127 de țări participante la studiu folosesc televiziunea ca sursă de educație pentru copii. Peste 90% din țările din Europa și Asia Centrală folosesc televiziunea ca mijloc de învățare la distanță; în Asia de Sud, procentul este de 100% . În America Latină și Caraibe, 77% dintre țări oferă programe de educație prin intermediul canalelor de televiziune naționale.
- Radioul este pe locul trei în clasamentul platformelor cel mai frecvent utilizate de către guverne pentru a oferi educație în perioada când școlile sunt închise; 60% dintre cele 127 de țări analizate folosesc această metodă . Procentul gospodăriilor care dețin un aparat de radio variază foarte mult în cadrul regiunilor, precum și de la o regiune la alta. Doar 1 din 5 gospodăriile din Asia de Sud deține un aparat radio, comparativ cu 3 din 4 gospodării din America Latină și Caraibe.
- Peste jumătate dintre țări folosesc SMS-ul, dispozitivele mobile sau rețelele de socializare ca sistem alternativ de furnizare a actului educațional; în Europa și Asia Centrală, 74% dintre țările participante la studiu folosesc aceste metode. Aproximativ jumătate dintre cele 127 de țări oferă resurse tipărite, ce pot fi luate acasă; doar 11% asigură vizite la domiciliu.
„Există inegalități profunde în ceea ce privește accesul la tehnologie și la materialele necesare pentru a continua învățarea într-o perioadă în care școlile sunt închise. De asemenea, copiii al căror proces de învățare beneficiază de un sprijin limitat din partea
familiei nu au aproape niciun mijloc de a-și susține educația. Oferirea unor instrumente educaționale și accelerarea obținerii accesului la internet pentru fiecare școală și fiecare copil sunt esențiale. O criză a educației exista deja înainte de declanșarea pandemiei de COVID-19. În prezent ne confruntam cu o criză care se adâncește si generează si mai multe
disparități”, a declarat Robert Jenkins, director al departamentului pentru educație din cadrul UNICEF.
De la începutul pandemiei de COVID-19, sistemele de învățământ din multe țări s-au transformat rapid pentru a sprijini copiii în vederea învățării la distanță.
- În țări din Africa de Vest și Centrală, inclusiv Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo și Nigeria, guvernele colaborează cu furnizorii locali de servicii pentru a oferi educație prin internet pentru elevii de școală primară și gimnaziu; de asemenea, se folosesc și abordări bazate pe radio, TV și resurse imprimate pe hârtie.
- În Timorul de Est, programul de învățare la distanță „Eskola ba Uma” (Școala se mută acasă) permite copiilor să continue învățarea prin intermediul televiziunii, radioului și platformelor online. Pentru cei fără acces la oricare dintre aceste opțiuni, UNICEF, în parteneriat cu Telenor oferă, în zonele rurale, acces gratuit la materiale de învățare pentru 600.000 de utilizatori de telefoane mobile
- În Somalia, lecțiile înregistrate offline sunt încărcate pe tablete alimentate cu energie solară și puse la dispoziția copiilor. Lecțiile video sunt, de asemenea, distribuite prin intermediul rețelelor de socializare, cum ar fi WhatsApp și Facebook, și, de asemenea, transmise prin radio și televiziune.
- În Mongolia, televiziunea a fost principalul mediu pentru învățarea la distanță. UNICEF a colaborat cu guvernul pentru a produce lecții TV pentru învățământul preșcolar și primar în limbile tâvană și kazahă pentru copiii aparținând minorităților etnice. De asemenea, UNICEF a colaborat cu administrațiile locale pentru a produce materiale de învățare offline în sprijinul elevilor de școală primară din zone îndepărtate, unde accesul la televizor și/sau internet este limitat.
- În Kârgâzstan, copiii au acces gratuit la învățarea la distanță prin intermediul platformelor online, a trei canale de televiziune naționale și a două aplicații gratuite pentru dispozitivele mobile. UNICEF a susținut, de asemenea, dezvoltarea și diseminarea conținutului pentru copiii cu nevoi educaționale speciale, asigurându-se că toate lecțiile la distanță sunt, de asemenea, oferite prin limbajul semnelor. De asemenea, se oferă subtitrări pentru toate lecțiile în limbile minoritare uzbecă și tadjică, pentru ca niciun copil să nu fie lăsat in urmă.
- În Uruguay, prin parteneriatul dintre Planul CEIBAL și compania de telecomunicații ANTEL, s-a oferit acces la toate conținuturile de învățare puse la dispoziție de guvern, fără consum de date
- În Jamaica, Ministerul Educației oferă lecții la toate nivelurile prin televiziunea publică națională, radio, platforme online și WhatsApp. De asemenea, se fac eforturi pentru a oferi acces la tablete conectate la internet și conținut pentru 210 dintre cei mai vulnerabili elevi, pentru a le înlesni continuitatea educației.
- În Mexic, strategia guvernamentală de învățare la domiciliu oferă servicii de educație la distanță prin intermediul televiziunilor naționale, radioului și canalelor digitale. Conținutul difuzat se bazează pe programele de educație naționale.
- În Bangladesh, datorită UNICEF, guvernului și Access to Information (a2i), copiii de școală primară și secundară accesează lecții înregistrate și televizate.
- În Vietnam, anumite teste și module au fost scoase din programa școlară, iar altele au fost amânate pentru anul școlar următor, pentru a le permite elevilor să recupereze lecțiile pierdute, pe parcursul întregului an viitor, precum și pentru a reduce presiunea academică și stresul psiho-social.