Acasă Actualitate Klaus Iohannis: Va fi posibilă redeschiderea grădinițelor private după 15 iunie

Klaus Iohannis: Va fi posibilă redeschiderea grădinițelor private după 15 iunie

Foto: Predency.ro

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, după 15 iunie, Va fi posibilă redeschiderea grădinițelor private

„Pentru a veni în sprijinul părinților care vor trebui să meargăp la serviciiu și în perioada vacanței școlare va fi posibilă, nu obligatorie, dar va fi posibilă, după 15 iunie redeschiderea after-shoolurilor, a grădinițelor și creșelor private”, a anunțat Klaus Iohannis.

ȘtiriEdu.ro a consultat documentul cu condițiile în care pot fi deschise grădinițele și creșele. Experții în educație au trimis Ministerului Sănătății un set de recomandări pentru măsurile de protecție care trebuie aplicate în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschoolurilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Citiți aici: În ce condiții pot fi deschise grădinițele și creșele/ Recomandările de la experții în sănătate

Recomandări:

Sălile de grupă vor fi astfel  amenajate încât să permită reducerea numărului de copii în cameră, iar distanța dintre ei să fie maximizată, fără a compromite funcționarea normală a activităților pedagogice. Se recomandă reducerea numărului de copii în grupă. Trebuie asigurată o suprafață de minim 4,5mp/copil.

Distanțarea fizică se va asigura în domitoare și în sălile de masă prin plasarea paturilor, respectiv a șezlongurilor, respectiv a măsuțelorla cel puțin 1,5 m distanță între ele.

Încăperi dedicate pentru a evita contactul dintre persoanele din grupuri diferite, va fi nominalizat personalul care lucrează la fiecare grupă de copii și vor fi repartizate spațiile în care aceștia își vor desfășura activitatea zilnică în mod constant

Jucăriile care nu pot fi spălate trebuie eliminate din sala de grupă, la fel ca toate accesoriile neesențiale din procesul intructiv educativ.

Pătuțul sau salteaua va fi indivildualizată, adică un copil va folosi același pat.

Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program, iar atunci când mai multe grupe sunt afară vor evita contactul strâns între copii și  vor evita jocurile care presupun apropeirea între copii la mai puțin de 1,5 m.

Reguli de curățenie în incinta creșei/grădiniței

Ventilarea spațiilor închise se realizează dimineața înainte de sosirea copiilor. Ventilarea naturală va dura cel puțin 20 de minute de fiecare dată.

Echipamentele pentru recircularea aerului nu trebuie să fie folosite niciodată.

Lenjeria și păturile individuale utilizate în aceste unități trebuie spălate periodic.

Copiii vor mânca în aceeași sală în care își desfășoară activitatea, singuri la mesele individualizate, pentru a evita aglomerația și contactul cu ceilalți.

Spălatul mâinilor pentru copii și angajați ar trebui să aibă loc frecvent: la sosirea în creșă/grădiniță/afterschool, înainte și după fiecare masă, după somn/strănut/tuse, după folosirea toaletei și schimbări de scutec, după venirea din activitatea de afară, când mâinile sunt vizibil murdare, înainte de întoarcerea acasă și la sosirea acasă.

Citiți și: În ce condiții pot fi deschise grădinițele și creșele/ Recomandările de la experții în sănătate

Articolul precedentMinisterul Educației: Cei 2 elevi infectați cu COVID-19 nu s-au îmbolnăvit la școală
Articolul următorSondaj: 50% dintre tineri și-au început viața sexuală la mai puțin de 17 ani/ Informațiile le iau de pe internet