Site icon StiriEdu

Sindicatele și Ministerul Educației au căzut la pace: Profesorii și elevii au dreptul la imagine

Sindicatele din educație vor susține demersurile făcute de Ministerul Educației pentru ca toți profesorii să utilizeze tehnologia în vederea predării online. În urma unei întâlniri care a avut loc, luni, 19 octombrie 2020, între Monica Anisie și Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și cu Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, cei trei au stabilit ca realizarea unei declarații-angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice, elevi și părinți, declarație prin care vizată protejarea dreptului la imagine atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi.

Ce au stabilit sindicatele și Ministerul Educației:

De asemenea, în cadrul întâlnirii de astăzi au fost discutate chestiuni referitoare la Normele metodologice prevăzute de Legea 185/2020 privind desfășurarea orelor de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială, dar și despre acelea privind reducerea normei didactice de predare cu 2-4 ore/săptămână a profesorilor care desfășoară activitatea de mentorat.

Citiți și: Peste 200 de școli au trecut online de vineri până azi

Exit mobile version