Școlile pot organiza cursuri remediale fără a mai avea aprobarea inspectoratului școlar de care aparțin, potrivit ordinului modificat de Ministerul Educației. Școlile pot actualiza lunar listele cu elevii care vor să urmeze ore remediale, iar înscrierea pentru aceste cursuri de recuperare se face până pe data de 25 a fiecărei luni.
„Programul orar al activităților remediale se stabilește, la nivelul unității de învățământ, de către cadrul didactic, cu consultarea elevilor și părinților, sau a reprezentanților legali ai acestora”, se arată în ordinul modificat.
Plata orelor de recuparare se face de către inspectoratele școlare din banii primiți de la Ministerul Educației, în baza cererilor venite de la inspectorate. Lunar, în termen de 3 zile de la primirea sumelor aferente, școlile plătesc profesorii care au făcut ore remediale. Suma primită de profesori va fi de 100 lei brut/oră
Scopul principal al Programului național pilot de tip „Școala după școală“ este organizarea, în școlile cu clase de învățământ primar și gimnazial, de activități remediale, în vederea acordării de sprijin elevilor pentru formarea competențelor specifice, sporirea șanselor de succes școlar și de acces la niveluri superioare de educație și diminuarea
riscului de părăsire timpurie a școlii.
Citiți și: Cât vor primi profesorii pentru ora de recuperare/ Înscrierile se fac până pe 25 din fiecare lună
Ministerul Educației: 225.000 de elevi, înscriși la ore remediale/ Elevii se vor putea înscrie permanent
Cine este eligibil pentru orele remediale:
- elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prinintermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispune de echipamente informatice propriisau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet;
- elevul se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau aresituația școlară neîncheiată la cel puțin o disciplină;
- elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele școlare obținute în semestrul I
