Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că testarea elevilor la revenirea în şcoală cu teste noninvazive este esenţială, iar aceste teste pot fi şi autoadministrate, nu va fi nevoie de supravegherea cadrelor didactice, dar va fi necesar acordul părinţilor.
„Am preferat să sperăm că după reluare, mergând cu campania de vaccinare a personalului din învățământ bine, beneficiind de decizia anunțată de primul ministru, care este extrem de importantă, prin care, în sfârșit, vom putea organiza testarea în școli, având teste non-invazive, anunțată în cadrul acestei conferințe de presă, vom putea să facem această testare în masă la revenirea copiilor în școli. Este un lucru esențial: testare, vaccinare, respectarea distanțării, aerisire săli de clasă, igienă și purtarea măştii de protecție – sunt elemente care mă îndreptățesc să sper că vom putea discuta de deschiderea școlilor pentru toate clasele în format fizic”, a spus ministrul
- Dacă acest lucru se va întâmpla, zilele pe care unii dintre dumneavoastră le consideră pierdute ca fiind vacanță de primăvară, prelungită cu două săptămâni, pentru că 18 zile deja erau, se pot transforma în zile de prezență fizică care vor însemna un beneficiu mult mai important în interesul elevilor. Aceasta este logica pe care am prezentat-o în discuția de astăzi cu reprezentanții elevilor, părinților și profesorilor, care a fost acceptată, drept pentru care mulțumesc pentru înțelegere. Nu există soluție perfectă, nu pretindem că este o soluție perfectă, este pentru toți extrem de frustrantă această perioadă și suntem nevoiți, avem datoria de a fi responsabili și de a lua deciziile în care se pierde cel mai puțin, pentru că decizia ideală în această situație nu există. Aceasta a fost asta varianta asumată de către Ministerul Educației: testarea la revenirea în școală, pe baza achiziției unor teste non-invazive, repet, este esențială.
- Testarea elevilor la revenirea în şcoală pe baza achiziţionării de teste noninvazive este esenţială. (…) În limitele de competenţă ale Ministerului Educaţiei pot să spun că din cele 1.150.000 teste au fost utilizate doar 19.000. Au fost două cauze: lipsa de personal medical, care este un lucru cunoscut, nu este de ieri de azi, care să administreze aceste teste, şi al doilea lucru – foarte mulţi părinţi au considerat că aceste teste sunt invazive, motiv pentru care nu şi-au dat acordul, care era necesar în mod expres. Odată cu achiziţia de teste noninvazive, care, la limită, pot fi şi autoadministrate – am văzut că acest lucru se face în şcoli din Franţa şi Austria – sunt îndreptăţit să sper că acea testare în masă în şcoli va putea să fie un fapt”
El a explicat că testele pe bază de salivă pot fi autoadministrate, sub supravegherea cadrului didactic, nefiind nevoie de competenţă medicală, dar va fi necesar acordul părinţilor. „Dar cred că orice părinte îşi va da acordul în cazul în care testele sunt noninvazive”, a adăugat Cîmpeanu.
Cum a justificat Sorin Cîmpeanu schimbările din ultimele zile:
- Decizia finală a fost aceea, plecând de la o variantă inițială pe care, desigur, o cunoașteți, ca programul claselor terminale, a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, să nu fie afectat în niciun fel, să rămână exact același din perspectiva activităților didactice, din perspectiva vacanțelor, care sunt un subiect foarte important.
- Nu se va face punte pentru clasele terminale, vacanțele rămân aceleași. Între 2 aprilie și 11 aprilie – vacanța destinată Sărbătorilor Pascale catolice, mai apoi, între 30 aprilie și 9 mai vacanța destinată Sărbătorilor Pascale ortodoxe. Nu se va face punte pentru anii terminali, nu se va modifica nimic în structură, nu se va modifica nimic în datele planificate pentru examenele naționale, respectiv Evaluarea Națională va începe pe data de 22 iunie, imediat după sărbătoarea de Rusalii, 21 iunie, iar Bacalaureatul va începe pe 28 iunie. Vorbesc de probele scrise. Pentru probele de competențe, acestea se vor echivala. Vor susține probe de competențe doar generațiile anterioare, care vor susține probele de competențe digitale. Cu excepția claselor terminale, învățământul preșcolar, învățământul primar, clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, vor face punte între cele două vacanțe de câte 9 zile fiecare.
- Oricum erau 18 zile de vacanță. Această punte va fi realizată între data de 12 aprilie și 29 aprilie. Pentru a nu intra foarte mult în perioada cu temperaturi ridicate și pentru că s-a acceptat reducerea anului școlar, semestrul II, cu o săptămână, am luat decizia ca finalul anului școlar, în loc să fie 18 iunie, să fie 25 iunie.
- În acest fel nu se iese din luna iunie, deci nu se intră în zona cu temperaturi ridicate, cu elevii în școală. Ştim foarte bine, școlile din România nu beneficiază de o infrastructură care să ofere o climatizare necesară. Deci, final de an școlar, 25 iunie în loc de 18 iunie, prelungire cu o singură săptămână.