Acasă Actualitate București: BCU găzduiește Festivalul Strada de C’Arte. Programul evenimentelor

București: BCU găzduiește Festivalul Strada de C’Arte. Programul evenimentelor

Festivalul Strada de C’Arte – reunind peste 40 de lansări de volume, concerte, proiecţii de film, lecturi publice, teatru de păpuşi şi ateliere pentru copii, precum şi un inedit spectacol ecvestru şi muzical – se va desfăşura, de joi până duminică, în Capitală.

Deschiderea oficială a ediţiei a X-a a festivalului va avea loc joi, de la ora 11,00, în Sala de Consiliu a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (BCU), cu lansarea volumului „Transcarpatia – radiografia unei regiuni multietnice”, de Marian Oancea, apărut la Editura Eikon, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Acelaşi spaţiu va găzdui, sâmbătă, de la ora 15,00, lansarea volumului „Cronologie diplomatică: 140 de ani de relaţii bilaterale România – Spania”, de Dragoş Trifan, un e-book editat de BCU.

  • Zona statuii Regelui Carol I se va transforma, încă din prima zi de festival, într-un spaţiu de C’Arte, dedicat autorilor, editorilor şi unor evenimente culturale în aer liber.

„Astfel, vineri, de la ora 20.00, trupa „Soul Serenade” aduce în faţa publicului muzica blues, iar sâmbătă, de la ora 19,30, Grupul Psaltic „TRONOS” al Catedralei Patriarhale va susţine un concert extraordinar, invitând armoniile muzicii bizantine în inima oraşului. Tot aici, vineri, de la ora 17,00, sâmbătă, de la ora 11,00, şi duminică, de la ora 10,30, spaţiul se va transforma într-o lume plină de surprize şi mirări pentru copiii care sunt aşteptaţi să participe la ateliere şi spectacole de teatru de păpuşi”, precizează sursa citată.

Totodată, joi, de la ora 13,00, vor fi lansate şi prezentate mai multe volume apărute la editura Neuma, moderatorul evenimentului fiind Horia Gârbea, iar vineri, de la ora 17,00, va fi lansată cartea „Şi zeii purtau măşti”, de Sorin Ivan, editura Tracus Arte. Cosmin Perţa va modera o serie de lecturi de poezie acompaniate muzical de Costin Soare.

În aceeaşi zonă, duminică, de la ora 15,00, se va lansa albumul de muzică pentru copii „Zmeul”, de Ovidiu Mihăilescu, urmat de prezentarea cărţii „Toamna, târziu”, autor Eugen Dumitru.

  • În Salonul Carol I al BCU, joi, de la ora 14,00, se vor lansa volumele dedicate sărbătoririi Bicentenarului de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, în aceeaşi zi urmând să fie proiectate filmele „Şi eu va trebui să mor Augustin Buzura”, realizator Mihai Adrian Buzura (ora 16,00), şi „Adieu a l’Amour”, producător Cornel Gheorghiţă (20,00). Sâmbătă, de la ora 17,00, publicul este invitat la concertul de chitară acustică „Poezii pe şase corzi”, susţinut de Silvan Stâncel.
  • Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” va găzdui, joi, de la ora 18,00, întâlnirea membrilor Club România şi lansarea cărţii „O dimineaţă de sâmbătă”, de Flaviu George Predescu, iar sâmbătă, de la ora 16,00, se va lansa volumul „500 de ani de la Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung până la comunicarea digitală de azi”, editura AOŞR, moderator Doina Banciu & Mireille Rădoi.
  • Pe toată perioada festivalului, expoziţia de benzi desenate „Eroii care au făcut istorie”, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, va fi prezentă pe esplanada bibliotecii, iar admiratorii lui Horaţiu Mălăele se vor bucura de expoziţia „Feminin – Creaţie şi Tentaţie”, deschisă în foaierul de lectură, unde se vor lansa mai multe volume apărute la editura Academiei Române şi la editura Tracus Arte.

„Festivalul se va încheia duminică, cu un spectacol flamboaiant ecvestru şi muzical: Filimon Iordache, Adrian Naidin & John Micu. Zona Statuii Regelui Carol I va deveni punctul de întâlnire al creaţiei muzicale cu aristocraţia cailor”, se mai arată în comunicat.

Toate evenimentele se vor desfăşura cu respectarea măsurilor legale, impuse de situaţia actuală.

Un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, Festivalul Strada de C’Arte este organizat Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I” şi Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Citiți și: Cât sunt salariile din învățământ: de la debutant până la gradul I – perioada 2016-2021

Vaccinare obligatorie: Florin Cîțu: Dacă experții ajung la concluzia că e cea mai bună soluție, eu sunt de acord

Când se adoptă restricțiile. Cele patru scenarii posibile

Programul „Masa caldă” în școli a redus abandonul școlar. Mai mulți parlamentari vor să îl extindă

Timișora intră în carantină în weekend. Sute de îmbolnăviri în școli

Liceenii români se pot înscrie în programul FLEX, finanţat de Departamentul de Stat al SUA

Când va apărea formularul pentru intenția de vaccinare pentru elevi. Ce spune Sorin Cîmpeanu

Burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a

Covid-19: Peste 69.000 de elevi învață online

Raport UNICEF: Milioane de copii au o alimentație deficitară

Articolul precedentVaccinarea în școli: 22 de școli din 5 județe au centre de vaccinare
Articolul următorElevii sunt invitați la micro-expoziţia „Înapoi la şcoală, înapoi la muzeu!”