Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, estimează un necesar de 70 de milioane de teste non-invazive până la sfârşitul acestui semestru, pentru unităţile de învăţământ din întreaga ţară. Sorin Cîmpeanu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că testele non-invazive vor fi administrate nu doar elevilor, ci şi personalului didactic, nedidactic şi auxiliar din şcoli.
„Atât primul ministru, cât şi ministrul Sănătăţii au solicitat Agenţiei Naţionale pentru Medicamente şi Dispozitive Medicale, în cursul zilei de astăzi, să elaboreze cerinţele de reglementare şi cerinţele minime de performanţă pentru a le transmite Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate. De asemenea, Ministerul Educaţiei lucrează, tot în cursul zilei de astăzi, pentru a estima numărul necesar de teste non-invazive pe bază de salivă care să fie administrate, conform ordinului comun ministrul Educaţiei – ministrul Sănătăţii, preşcolarilor, elevilor, personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din şcoli şi grădiniţe”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
El a precizat şi câte teste non-invaze sunt necesare până la sfârşitul acestui an.
„Pentru că au rămas din cele 14 săptămâni de şcoală din semestrul întâi, care urmează să se încheie la finalul anului calendaristic, un număr de 11 săptămâni, 11 săptămâni – 3,2 milioane de beneficiari, având în vedere că procesul de screening necesită posibilitatea de testare a tuturor, înseamnă circa 3,2 milioane de beneficiari în sistemul de educaţie, înmulţit cu 2 înseamnă 6,4 milioane de de teste non-invazie necesare săptămânal şi dacă vorbim de 11 săptămâni, prin înmulţirea cu 11 rezultă 70 de milioane de teste non-invazive pe bază de salivă. Autoritatea Naţională a Medicamentului urmează să stabilească testul şi cerinţele minime de performanţă. (…) Nu vor omologate, vor fi autorizate pe baza identificării acestor cerinţe minime de performanţă şi a cerinţelor de reglementare”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.
El a mai transmis că vor fi intensificate acţiunile de control în şcoli pentru verificarea respectării condiţiilor de siguranţă.
„De asemenea, acest ordin comun de ministru prevede intensificarea acţiunilor de control în şcoli în vederea verificării condiţiilor de siguranţă sanitară, din partea celor două ministere implicate în ordinul comun, Ministerul Sănătăţii, prin DSP, şi Ministerul Educaţiei prin inspectoratele şcolare judeţene, cât şi Ministerul de Interne, în urma discuţiilor, astăzi s-a decis intensificarea acestor acţiuni de control pentru verificarea respectării regulilor sanitare în şcoli”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.
Când ajung testele pe bază de salivă în școli? Răspunsul lui Sorin Cîmpeanu
Reîncepe Teleșcoala pentru elevii de clasele VIII-a și a XII-a| Programul emisiunilor
Zilele libere plătite pentru părinți, când cursurile sunt suspendate
Școlile care nu au medic vor apela la primărie și DSP
Regulile pentru școli deschise: Ora de sport, în aer liber când incidența e mai mare de 2/1.000
Concursul de directori: Inspectoratele au afișat lista candidaților ale căror dosare au fost admise
Calendar concurs directori 2021. Câștigătorii vor fi numiți în funcție anul viitor
Cum arată site-ul pentru concursul de directorii| Ultimele detalii de la Ministerul Educației
Ministerul Educației a publicat bibliografia pentru concursul de directori
Vlad Voiculescu: Înfricoșătoare lipsa de logică a deciziilor anunțate de Ministerul Educației
Cîmpeanu: Școlile rămân deschise și vor fi decuplate de la incidența localității
Ministerul Educației: Aproape 8.500 de elevi au fost infectați de la începutul școlii