Elevii spun că Ministerul Educației ar trebui să stabilească criterii mai clare pentru acordarea burselor mărite de la pragul de 9.50. „Dezaprobăm creșterea pragului bursei de merit la media 9,50 fără o analiză de impact bugetar corelată cu numărul elevilor eligibili în acest semestru”, spun elevii.
Poziția Consiliului Național al Elevilor:
În cursul zilei de miercuri, Guvernul României a adoptat o hotărâre pentru stabilirea cuantumului minim al burselor pentru anul școlar 2021-2022. În cuprinsul acesteia, au fost reglementate sume majorate și diferențiate în funcție de tipul de bursă, care vor avea aplicabilitate începând cu semestrul al II-lea al acestui an școlar.
În ultimele luni, Consiliul Național al Elevilor a transmis către Ministerul Educației o serie de propuneri și solicitări pentru modificarea cuantumului minim al burselor, stabilit inițial la 100 de lei, astfel încât acesta să răspundă în mod real nevoilor elevilor și să își îndeplinească misiunea principală – aceea de a stimula performanțele academice, dar și de a susține elevii aflați în risc socio-educațional. Astfel, Consiliul Național al Elevilor salută hotărârea adoptată și, în continuare, consideră elementar dialogul permanent dintre societatea civilă și autoritățile publice.
Citiți și: Cîmpeanu: Bursele de merit și de performanță se dau de la 9.50 începând cu semestrul II
Cu cât se măresc bursele elevilor
De asemenea, ne manifestăm deschiderea pentru a negocia eventuale modificări ale criteriilor de acordare a burselor, însă considerăm că Ministerul Educației nu poate afirma de pe acum care vor fi acestea, având în vedere că impactul bugetar pentru anul 2022 va fi calculat în funcție de numărul de beneficiari ai burselor din semestrul I, care
este încă în desfășurare. Astfel, solicităm ca, odată cu finalizarea acestui semestru, Ministerul Educației să realizeze o nouă centralizare a situațiilor școlare ale elevilor din România, astfel încât să se poată contura o imagine clară și veridică asupra impactului bugetar final.
„După ani de luptă, elevii au obținut burse în cuantumuri minime diferențiate în funcție de tipul de bursă! Este o victorie a Consiliului Național al Elevilor, care își manifestă în continuare deschiderea la dialog, pentru ca reglementările referitoare la bursele școlare să fie cu adevărat echitabile pentru elevi. Totuși, dezaprobăm creșterea pragului bursei de merit la media 9,50 fără o analiză de impact bugetar corelată cu numărul elevilor eligibili în acest semestru”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Citiți și: Se măresc salariile profesorilor din 2022? Ce spune Sorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu anunță „update-uri” cu privire la școli: Un funcționar de la MS a făcut încurcături
Mesajul unor părinți care și-au pierdut fetița de 10 ani din cauza Covid: „Nu-i pasă pe cine ia”
Lista celor 248 de școli care vor avea catalog electronic
Lista localităților cu incidență mai mare de 3/1.000 locuitori
Cîmpeanu, de Ziua Educației: Munca profesorilor trebuie protejată
Mesajul președintelui Iohannis de Ziua Educației
Intră Bucureștiul în carantină? Ce spune Raed Arafat
Când ajung testele pe bază de salivă în școli? Răspunsul lui Sorin Cîmpeanu
Reîncepe Teleșcoala pentru elevii de clasele VIII-a și a XII-a| Programul emisiunilor
Zilele libere plătite pentru părinți, când cursurile sunt suspendate
Școlile care nu au medic vor apela la primărie și DSP
Regulile pentru școli deschise: Ora de sport, în aer liber când incidența e mai mare de 2/1.000
Concursul de directori: Inspectoratele au afișat lista candidaților ale căror dosare au fost admise
Calendar concurs directori 2021. Câștigătorii vor fi numiți în funcție anul viitor
Cum arată site-ul pentru concursul de directorii| Ultimele detalii de la Ministerul Educației
Ministerul Educației a publicat bibliografia pentru concursul de directori
Vlad Voiculescu: Înfricoșătoare lipsa de logică a deciziilor anunțate de Ministerul Educației
Cîmpeanu: Școlile rămân deschise și vor fi decuplate de la incidența localității
Ministerul Educației: Aproape 8.500 de elevi au fost infectați de la începutul școlii