Acasă Actualitate Ministerul Educaţiei sprijină proiectul „Neuroştiinţa la Clasă”, cu scopul să-i ajute pe...

Ministerul Educaţiei sprijină proiectul „Neuroştiinţa la Clasă”, cu scopul să-i ajute pe elevi să învețe să învețe

foto: pixabay.com
foto: pixabay.com

Ministerul Educaţiei a anunţat, marţi, că sprijină proiectul „Neuroştiinţa la Clasă”, precizând că acesta nu are rolul de a-i pregăti pe elevi în domeniul neuroştiinţei, ci de a-i ajuta în procesul de autocunoaştere şi „de dezvoltare a abilităţilor de gestionare eficientă a propriei învăţări”.

Precizările vin în contextul în care trei profesori şi cercetători au atenţionat, într-o scrisoare deschisă apărută în presă, că acest program ar aduce în faţa copiilor „erori ştiinţifice fundamentale”.

Potrivit Ministerului Educaţiei, materialele folosite în cadrul proiectului au fost verificate şi avizate de specialişti.

„Ministerul Educaţiei sprijină şi iniţiativa proiectului „Neuroştiinţa la Clasă”, care vine în completarea activităţilor la clasă aferente competenţei-cheie ‘a învăţa să înveţi’ şi nu este menită să submineze adevărul ştiinţific sau să înlocuiască un curriculum existent. Materialele folosite au fost verificate şi avizate de specialişti ai ministerului din perspectiva înscrierii lor în principiile legii educaţiei naţionale şi nu din perspectiva acurateţei sau actualităţii informaţiei ştiinţifice prezentate, neuroştiinţa nefiind, în momentul de faţă, o disciplină cu programă şcolară specifică. De altfel, scopul programului nu este de a pregăti elevii în domeniul neuroştiinţei, ci de a-i sprijini în procesul de autocunoaştere şi de dezvoltare a abilităţilor de gestionare eficientă a propriei învăţări”, se arată într-un comunicat de presă transmis de instituţie.

Conform sursei citate, proiectul nu are un interes comercial, toate activităţile fiind voluntare, şi toate materialele sunt resurse educaţionale gratuite, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori.

Ministerul precizează că încurajează iniţiativele educaţionale menite să aducă un plus de valoare sistemului de învăţământ din România şi care au ca scop îmbunătăţirea competenţelor academice şi social-comportamentale ale elevilor şi studenţilor.

„În afară de acest tip de programe, există numeroase iniţiative ale partenerilor Ministerului Educaţiei care urmăresc să facă învăţarea mai eficientă, mai plăcută, mai accesibilă şi mai atractivă prin popularizarea ştiinţei sau prin comunicarea ştiinţei, fără a avea obiective corelate direct cu programa şcolară. Un recent exemplu de succes în acest sens este şi programul educaţional ‘Ai încredere în tine’-Dove, sprijinit de parteneri media şi agenţi economici, care – prin popularizarea rezultatelor unor studii de piaţă (non-ştiintifice) – contribuie semnificativ la diminuarea fenomenului pierderilor din perspectiva stimei şi încrederii în ei înşişi a adolescenţilor în era social media, contribuind, de asemenea, la îmbunătăţirea procesului de învăţare, greu încercat în ultima perioadă, inclusiv din perspectivă psihologică/a sănătăţii mintale”, se mai arată în comunicat.

Citiți și: Rezultate concurs directori 2021: Peste 220 de candidați din București au luat note mai mici de 7
Subiectele de la concursul pentru directori, publicate pe edu.ro și rocnee.eu
Totul despre concursul pentru directori | Lucrările, corectate în fața candidaților
Ce subiecte au primit candidații la concursul pentru directori
Cîmpeanu: 65,8% dintre candidați au promovat proba scrisă de la concursul pentru directori

Concursul pentru directori: Regulile examenului de pe 15 octombrie

Concursul pentru directori: Ministerul Educației a aprobat o sesiune specială

Concursul pentru directori: 55 de candidați nu vor putea participa vineri la examen din cauza Covid

Concursul pentru directori: Ce subiecte pot primi profesorii la proba scrisă – unele sunt tip grilă

VIDEO Concursul pentru directorii de școală. Cîmpeanu: Se va da cu specialiști în HR de la firme private

Calendar concurs directori 2021. Câștigătorii vor fi numiți în funcție anul viitor

Concursul pentru directori: S-au înscris peste 9.200 de profesori

Cum arată site-ul pentru concursul de directorii| Ultimele detalii de la Ministerul Educației

Ministerul Educației a publicat bibliografia pentru concursul de directori

Ce spune fosta directoare de la Colegiul „Ghe. Șincai” despre subiectele de la concursul pentru directori

Ce se întâmplă cu locurile rămase libere după concursul pentru directori? Răspunsul lui Cîmpeanu