Acasă Actualitate VIDEO Rafila și Cîmpeanu explică noile scenarii pentru școli: De luni toți...

VIDEO Rafila și Cîmpeanu explică noile scenarii pentru școli: De luni toți elevii vor fi la școală

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat, vineri, noile modificări aduse prin ordinul comun al celor doi miniştri, al Sănătăţii şi Educaţiei, în privinţa desfăşurării activităţii în şcoli, în contextul valului 5 al pandemiei. Astfel, închiderea şcolilor nu va mai depinde de procentul de profesori vaccinaţi sau de rata de incidenţă, ci de gradul de ocupare în spitale, care trebuie să depăşească 75%. Din această perspectivă, Cîmpeanu a spus că în niciun judeţ nu s-a depăşit acest prag, astfel că toate şcolile din ţară pot începe fizic. În privinţa suspendării cursurilor într-o clasă, aceasta se va produce la 3 cazuri de infectare, în şapte zile consecutive.

„Aceste schimbări sunt detaliateîn ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Educaţiei, care a fost semnat şi a fost trimis la Monitorul Oficial, urmând să se publice în următoarele ore”, a spus Cîmpeanu, el arătând că se clarifică toate aspectele legate de funcţionarea şcolilor, atât din perspectiva educaţiei şi a normelor sanitare.

Ministrul Educaţiei a arătat şi care sunt noutăţile: ”Ne-am decuplat de rata de incidenţă şi de rata de vaccinare a personalului din sistemul de învăţământ”, a spus Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a mai afirmat că, dată fiind specificitatea tulpinii Omicron, s-a propus schimbarea modului de abordare, către gradul de încărcare a mediului spitalicesc.

„Pragul este de 75%, un prag care nu este atins în niciunul dintre judeţele României, în prezent. Deci, din perspectiva educaţiei, luni, toate şcolile şi toate grădiniţele din România vor putea începe fizic”, a spus ministrul.

Ministrul a mai spus că o altă schimbare este suspendarea activităţii, în fiecare clasă sau grupă din şcoală sau grădiniţă, atunci când sunt 3 cazuri de infectare, în şapte zile consecutive.

„Se păstrează regula intrării în online a întregii şcoli, atunci când cel puţin jumătate din numărul de clase are activitatea fizică suspendată”, a mai spus Cîmpeanu.

Suspendarea activităţii fizice în clase se face prin decizia Consiliului de Administraţie al şcolii, şi suspendarea activităţii fizice, la nivelul întregii unităţi de învăţământ se face prin decizie a Comitetului judeţean sau municipal de Urgenţă. Regilile se vor aplica unitar, la nivelul fiecărui judeţ, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, unde, din cauza specificităţii, vor fi tratate împreună.

Citiți aici: Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății privind noile scenarii ale școlilor

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au susținut vineri, 14 ianuarie, ora 13:00, o conferinţă de presă comună la sediul Ministerului Educației.

Cei doi miniștri au prezentat noul ordin comun Ministerul Educației – Ministerul Sănătății privind siguranţa sanitară în mediul şcolar.

Reamintim că, joi seara, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis ca desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar/conexe să fie permisă în funcţie de rata de ocupare la nivel judeţean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19.

Noile scenarii sunt:

a) desfășurarea cursurilor cu prezență fizică la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19
este de cel mult 75%;
b) desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 este
mai mare de 75%;
c) reluarea cursurilor cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 a fost mai mare de 75%, numai după ce aceasta scade sub 70% la nivel județean;
d) instituirea, în sarcina direcțiilor județene de sănătate publică și a municipiului București, a obligației de publicare pe site-ul propriu a ratei de ocupare a paturilor în fiecare săptămână, având ca zi de referință ziua de joi, pe baza datelor existente în platforma „Alerte MS”. La nivelul municipiului București și județului Ilfov, se va publica rata cumulată de ocupare a paturilor pentru cele două unități administrativ-teritoriale.
e) suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru o perioadă de 10 zile la nivelul unităților de învățământ preuniversitar/conexe, la apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.

Citiți și: Noile scenarii pentru școli: Cursurile fizice condiționate de paturile libere din spitale

Sorin Cîmpeanu: Unde este „tăierea” numărului de beneficiari ai burselor de merit?

Raed Arafat, despre lipsa testelor din școli: Doi furnizori au cerut un preț de 3 ori mai mare

Consiliul Elevilor, despre lipsa testele de salivă: Denotă o totală lipsă de mobilizare din partea autorităţilor

Ce s-a întâmplat cu testele elevilor | Explicațiile Departamentului pentru Situații de Urgență

Cîmpeanu: Pentru luni, școlile au numai jumătate din testele necesare

Cîmpeanu îi cere lui Arafat să trimită testele pe bază de salivă ambalate. Pentru săptămâna viitoare, testele sunt insuficiente

Cum au sosit testele în școli: În pungi și fără instrucțiuni și prospect

Ministrul Educației – anunț de ultimă oră despre testare VIDEO

Cîmpeanu: Testul pe bază de salivă va putea fi făcut și acasă, dacă școala decide așa

Ministerul Sănătății face noi precizări despre testarea elevilor: Legislația în vigoare nu exclude utilizarea acestor teste la domiciliu

Consiliul Elevilor critică instrucțiunile privind testarea pe bază de salivă

Contre între Educație și Sănătate pentru testarea elevilor | Cîmpeanu: Am cerut clarificări

Procedura pentru testarea în şcoli: Testele vor fi făcute de medici sau profesori luni şi joi

Ministerul Educației: A crescut numărul de școli care vor învăța față în față

Ministerul Sănătăţii, abilitat să elaboreze metodologia de administrare a testelor de salivă

Ce spune Sorin Ion, secretar de stat pentru preuniversitar, despre „încăpățânarea” ministerului de a păstra tezele

Radu Szekely, consilier Educaţie: Vor fi teste care să măsoare gradul de anxietate al copiilor

Cîmpeanu: Se închid și afterschool-urile care nu au 60% din angajați vaccinați

Maia Morgenstern critică decizia autorităţilor: „Cum să începi şcoala, iar testele peste o săptămână?

Testarea în școli: Profesorii vor avea un instructaj minim

Cîmpeanu: Propun ca în localitățile cu indicența mai mică de 3/1.000 școlile să fie deschise fizic

Lista școlilor și grădinițelor care încep cursurile în format fizic – județ cu județ

Sorin Cîmpeanu anunță controale în școlile unde a crescut brusc vaccinarea în ultima vreme

Sorin Cîmpeanu: Niciun elev care nu a susținut bacalaureatul să nu încerce să se substituie profesorilor

Raed Arafat: Profesorii vor administra testele pe bază de salivă

Document | Ce teze școlare vor susține elevii în acest an școlar

OFICIAL | Mediile se pot încheia cu două note. Ce se întâmplă cu corigențele

De luni, reîncepe programul Teleşcoala pe TVR 2

Situația ratei de vaccinare din școli pe fiecare județ

Ordinul cu noile scenarii pentru școli, în Monitorul Oficial

Document: Ce prevede ordinul cu scenariile școlilor

Sindicaliștii din Educație nu sunt de acord cu procentul de 60% vaccinați pentru deschiderea școlilor

Consiliul Elevilor: Vaccinarea angajaților nu e suficientă pentru deschiderea școlilor

Ce se întâmplă cu after-school-urile? Ping-pong între CNSU și Ministerul Educației

Cum arată Structura anului școlar 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial

Cluj: Lista cu rata de vaccinare din fiecare școală

Document CNSU: Procentul de 60% vaccinați, criteriu pentru cursurile cu prezență fizică

Statistică: 1,8 milioane de elevi vor merge fizic la școală

Sorin Cîmpeanu: Începând de azi, rata de vaccinare va fi afișată pe site-ul inspectoratului VIDEO

Senatorul Ștefan Pălărie: Școlile să fie deschide în funcție de rata de vaccinare din localitate

Ministrul Educației a anunţat condiţiile pentru reluarea cursurilor de luni – 8 noiembrie

Concursul pentru directori: Un mare liceu din Iași nu a avut niciun candidat la funcția de director

Octavian Jurma despre criteriul cu 60% vaccinați: Au distrus din nou campania de vaccinare

Articolul precedentElevii nu sunt de acord cu noile scenarii. Ei cer adoptarea unui algoritm de calcul complex
Articolul următorDocument | Ce prevede ordinul cu noile scenarii: Joia zi de referință pentru școli