Unu din patru copii a fost amenințat cu bătaia pe rețele de socializare, iar unu din 10 este jignit, zilnic sau de cel puțin două ori pe săptămână, în mediul online, arată un sondaj din luna ianuarie al Fundației World Vision România. În același timp, dintre copiii care au fost amenințați sau jigniți, 36% nu vorbesc cu niciun adult sau prieten despre problemele prin care trec.
Sondajul a fost realizat în contextul Zilei Internaționale a Siguranței de pe Internet de pe 9 februarie. Eșantionul este format din peste 1.000 de copii și adolescenți din clasele V-VIII și liceu, atât din mediul rural, cât și din urban.
44% dintre dintre copii văd zilnic sau cel puțin de două ori pe săptămână postări sau comentarii pe rețelele de socializare care îi fac să se simtă mai triști sau nervoși. Dintre aceștia, peste 26% văd zilnic conținut care le produce astfel de stări emoționale negative.
Motivele pentru care copiii se simt mai triști sau nervoși după ce intră pe rețelele de socializare:
- 58.7% dintre copii spun că alți utilizatori se iau de ei sau chiar îi jignesc pentru conținutul pe care îl postează;
- 28.8% dintre copii sunt afectați când văd pe rețelele de socializare alți copii care afișează o viață mai bună decât a lor;
- 18% dintre copii sunt afectați pentru că primesc mai puține like-uri sau au mai puține vizualizări la conținutul pe care îl distribuie față de cât se așteptau.
- Copiii se confruntă la ordinea zilei cu jigniri și umilințe pe rețele de socializare: unu din 10 copii este umilit aproape zilnic pe rețelele de socializare. Dar pericolul la adresa copiilor nu se oprește la insulte. Unu din patru copii (24.7%) a fost amenințat cu bătaia în mediul online, potrivit sondajului realizat de World Vision România.
- Același sondaj arată că 45% dintre copii văd aproape zilnic postări, comentarii sau fotografii cu mesaje agresive pe rețelele de socializare.
În ciuda agresiunii extinse cu care au de-a face copiii în mediul online, 36% nu vorbesc cu niciun adult sau prieten despre agresiunile cu care se confruntă sau la care sunt martori pe Internet. Iar dintre cei care vorbesc despre problemele lor: 44% aleg să le spună părinților, 27.7% prietenilor sau colegilor de clasă. Doar 9% ar vorbi cu profesorii, deși 65% dintre copii spun că profesorii le-au vorbit la clasă despre bullying, jigniri și alte umilințe.
Copiii fac provocări (challenge-uri) pe TikTok pentru popularitate și ca să nu fie respinși de prietenii lor
În același timp, mai arată sondajul, aproape 14% dintre copiii și adolescenții respondenți fac challeguri pe TikTok. Dintre aceștia, peste jumătate (54%) spun că nu le plac provocările, dar le fac pentru a nu fi respinși de prietenii lor sau pentru a fi acceptați într-un nou grup. Ceilalți fac provocări care sunt în trenduri pentru a le crește popularitatea pe internet și să aibă cât mai multe vizualizări (23%). Tot atâția fac provocări ca să se simtă mai apreciați de colegii și prietenii lor.
Cât timp petrec copiii pe rețelele de socializare:
- 18.2% stau aproape toată ziua, chiar și la școală, pentru că orele îi plictisesc
- 38.6% stau aproape toată ziua, cu excepția programului de școală
- 40,2% stau maximum două ore pe zi
- 3% nu au cont pe nicio rețea de socializare
„Deși un procent semnificativ dintre profesori le-a vorbit copiilor despre bullying și alte tipuri de
agresiuni, aceștia nu au reușit să câștige încrederea elevilor pentru a-și face curaj să vorbească despre violențele la care sunt supuși. Nu este suficient ca pedagog să vorbești la clasă despre conceptele legate de agresiune, trebuie să fii și pregătit pentru a interveni atunci când copilul are nevoie de tine. Totuși, este un semnal bun faptul că aproape jumătate dintre copii pot recunoaște formele de agresiune din online. Misiunea noastră la World Vision România este să îi susținem pe profesori și pe părinți să îi protejeze pe copii și să știe cum să intervină când au nevoie de sprijin, iar datele prinvind siguranța pe internet, ne-au determinat să lansăm un program de webinarii și materiale care pot fi folosite în fiecare zi de profesori și părinți“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Citiți și: DOCUMENT. Ministerul Educației a stabilit că bursele de merit se dau de la 9.50 | Elevii sunt nemulțumiți
Părinții cer clarificări privind bursele elevilor
Elevii sunt nemulțumiți că bursele mărite se dau de la media 9.50
Cîmpeanu: Bursele de merit și de performanță se dau de la 9.50 începând cu semestrul II
Franța: Examenele de admitere la liceu, amânate cu două luni
Covid | Aproape 27.000 de elevi sunt infectați. Situația pe fiecare județ
Rafila: Părinţii care doresc să-şi vaccineze copiii să se informeze înainte
Ministerul Educației prelungește termenul până la care pot fi depuse dosarele pentru burse
Elevii cer retragerea proiectului privind reforma ARACIP
Sorin Cîmpeanu: 5,6 milioane de teste vor ajunge în școli în acest weekend
Scenariile școlilor: Situația ocupării paturilor din spitalele Covid
Două mari licee din Ploiești au trecut online
Cîmpeanu: 10 milioane de teste vor ajunge săptămâna viitoare în școli
Sorin Cîmpeanu: La rectificare, vor fi luate în considerare creșterile salariale ale profesorilor
Cîmpeanu: 10 milioane de teste vor ajunge săptămâna viitoare în școli
Greva profesorilor: Pe 4 februarie vom încheia un acord cu premierul Ciucă
UBB cere verificarea tezei premierului Ciucă. CNATDCU a început procedura
București | Colegiul Național I.L. Caragiale intră în online de marți
Greva profesorilor în imagini. Vineri, sindicatele se întâlnesc cu premierul Ciucă
Greva profesorilor în imagini. Vineri, sindicatele se întâlnesc cu premierul Ciucă
Sorin Cîmpeanu: Unde este „tăierea” numărului de beneficiari ai burselor de merit?
Raed Arafat, despre lipsa testelor din școli: Doi furnizori au cerut un preț de 3 ori mai mare
Ce s-a întâmplat cu testele elevilor | Explicațiile Departamentului pentru Situații de Urgență