Site icon StiriEdu

În ce scenariu se află școala copilului tău: Lista tuturor localităților VIDEO

Majoritatea localităților se află în scenariul verde, iar de luni școlile vor fi deschise în aceste localități. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunțat că 149 de localităţi sunt în scenariul roşu privind condiţiile de desfăşurare a cursurilor şcolare şi 903 în scenariul galben.

Lista localităților din fiecare județ și rata incidenței din fiecare localitate în parte

„Sunt 149 de localităţi aflate acum în scenariul roşu. Sunt 903 localităţi în scenariul galben, în care vor merge copii de grădiniţă, vor merge cu prezenţă fizică clasele I – IV plus clasa pregătitoare şi, de asemenea, vor merge elevii din clasele terminale care vor susţine examenele naţionale în curând”, a declarat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, au susținut, vineri, 5 februarie 2021 oconferință de presă unde în care au prezentat condițiile în care se deschid unitățile de învățământ în data de 8 februarie 2021.

Până luni, școlile trebuie să stabilească spaţiile care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi spaţiul necesar ce va fi utilizat pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, identificate de cadrul medical din unitatea de învățământ preuniversitar.

Consultați aici ordinul comun privind redeschiderea școlilor

Citiți și: Cum vor fi organizate clasele la deschiderea școlilor. DOCUMENT

Exit mobile version