Consiliul Național al Elevilor spune că faptul că școlile private nu sunt cuprinse în hotărârea de guvern privind restricțiile este discriminatoriu și cere modificarea acestui document. Reamintim că Sorin Cîmpeanu reclamă el singur confuzie în decizii: Școlile și grădinițele private pot organiza cursuri în vacanță VIDEO
Ce spune Consiliul Național al Elevilor:
Ca urmare a declarațiilor Președintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la impunerea unei vacanțe de două săptămâni pentru toți elevii din România, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus adoptarea acestei măsuri de către Guvernul României, printr-o hotărâre care să abiliteze Ministerul Educației modificarea structurii anului școlar în acest sens. Totuși, deși hotărârea CNSU prevede suspendarea cursurilor pentru toate unitățile de învățământ, inclusiv cele private, Guvernul nu a adoptat această prevedere și, deci, nici Ministerul Educației nu a făcut demersuri în acest sens.
Consiliul Național al Elevilor își exprimă îngrijorarea cu privire la neglijența autorităților în ceea ce privește sănătatea publică a cetățenilor, având în vedere că elevii care studiază în unități de învățământ particulare își vor desfășura activitatea didactică cu prezență fizică în continuare, deși toate celelalte școli de stat vor fi în vacanță timp de două săptămâni. Această atitudine iresponsabilă denotă, din nou, o lipsă de coerență în măsuri și o lipsă de viziune instituțională, care generează o vădită discriminare pentru sistemul de învățământ privat.
Astfel, solicităm modificarea, în regim de urgență, a hotărârii de guvern și a ordinului ministrului educației cu privire la vacanța din perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, astfel încât aceste acte normative să respecte reglementările din hotărârea CNSU nr. 91/2021 și să includă sub efectele juridice și școlile private. În caz contrar, autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particular și închid ochii la o decizie oficială a autorităților sanitare, generând o discriminare fără precedent. Totodată, aducem în vedere faptul că structura anului școlar ar trebui să fie aceeași pentru toate școlile, fără diferențiere între cele de stat și cele private.
„Din nou, suntem martorii unor măsuri fără cap și fără coadă – vacanță pentru toți, dar doar pentru unii! Astfel de erori sunt inadmisibile, iar Ministerul Educației are datoria de a propune de urgență adoptarea unei hotărâri de guvern care să o completeze pe cealaltă și prin care să se permită suspendarea cursurilor și pentru școlile private.”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Citiți și: Când se redeschid școlile? Raed Arafat: Nu există nicio garanție că elevii vor reveni după 14 zile
OFICIAL Ministrul Educaţiei a semnat ordinul prin care se acordă vacanţă de 2 săptămâni
Sorin Cîmpeanu: În vacanță, sunt convins că vom achiziționa testele pe bază de salivă
Cîmpeanu, despre închiderea școlilor ultimele: Evoluţia epidemiologică nu e deloc predictibilă
Klaus Iohannis: De luni, toți elevii au vacanță două săptămâni
Trec școlile online timp de o lună? Cîmpeanu: Toate variantele sunt deschise
București: Peste jumătate dintre elevi și preșcolari învață online
Sorin Cîmpeanu, chemat la ședinţa de miercuri de la Cotroceni

