Elevii intră de luni în vacanță, dar părinții nu pot sta cu ei acasă. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că părinții au zile libere numai dacă elevii fac școală online
„Ordonanța de Urgență privind zilele libere acordate părinților pe perioada desfășurării școlii in online prevede că zilele libere pentru părinți nu se acordă și în perioada vacanțelor școlare. Având în vedere contextul excepțional în care ne aflăm, vom amenda actul normativ in Parlament, astfel încât părinții să beneficieze de sprijinul acordat de catre stat și în vacanța care începe luni. Pentru a nu crea dificultăți suplimentare celor care au nevoie de sprijinul statului, vom solicita dezbaterea în regim de urgență a proiectului și, implicit, aprobarea cât mai rapida a acestei modificări”, a spus Raluca Turcan.
De luni, toți elevii intră în vacanță forțată de două săptămâni.
Remintim că ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a semnat, vineri, ordinul prin care preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal de stat vor fi în vacanţă în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie.
„Prin derogare de la prevederile Ordinul ministrului Educaţiei nr. 3.243 din 5 februarie 2021, privind structura anului şcolar 2021 – 2022, publicat în Monitorul Oficial al României partea I nr. 156 din 16 februarie 2021, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2021, preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal de stat sunt în vacanţă”, prevede ordinul.
Citiți și OFICIAL Ministrul Educaţiei a semnat ordinul prin care se acordă vacanţă de 2 săptămâni
Sorin Cîmpeanu: În vacanță, sunt convins că vom achiziționa testele pe bază de salivă
Cîmpeanu, despre închiderea școlilor ultimele: Evoluţia epidemiologică nu e deloc predictibilă
Klaus Iohannis: De luni, toți elevii au vacanță două săptămâni
Trec școlile online timp de o lună? Cîmpeanu: Toate variantele sunt deschise
București: Peste jumătate dintre elevi și preșcolari învață online
Sorin Cîmpeanu, chemat la ședinţa de miercuri de la Cotroceni
Bilanț tragic sâmbătă: Un copil și un adolescent au decedat de Covid
Peste 1.960 de localități au rata de infectare mai mare de 3/1.000
Bucureștiul a ajuns la incidența de 16,1/1.000, dar nu intră în carantină
Ce se întâmplă cu locurile rămase libere după concursul pentru directori? Răspunsul lui Cîmpeanu
Cîmpeanu: Bucureștiul și Oltul au cele mai multe cereri de trecere online de teama Covid
Costurile educației- dezbatere cu ministrul Educației și ministrul Muncii VIDEO
Studiu | Fiecare leu investit în educație aduce 8 lei la buget
Sorin Cîmpeanu: Școlile decid singure când intră în online
Medicul Mihai Craiu: Sunt șase condiții pentru ca școlile să rămână deschise
Crește numărul localităților cu indidența de 6/1.000 – lista integrală a orașelor și satelor
Elevii cer ca școlile să decidă închiderea la incidența de peste 6/1.000
Concursul pentru directori: Ce subiecte pot primi profesorii la proba scrisă – unele sunt tip grilă
Calendar concurs directori 2021. Câștigătorii vor fi numiți în funcție anul viitor
Concursul pentru directori: S-au înscris peste 9.200 de profesori
Cum arată site-ul pentru concursul de directorii| Ultimele detalii de la Ministerul Educației
Ministerul Educației a publicat bibliografia pentru concursul de directori
Părinții cer suspendarea cursurilor în orașele cu incidență peste 6/1.000 locuitori
Elevii îl contrazic pe ministru: Nu am agreat niciodată creșterea mediei pentru burse
Mihai Craiu: Este plin spitalul de copii și părinți bolnavi de Covid
Elevii sunt nemulțumiți că bursele mărite se dau de la media 9.50
Cîmpeanu: Bursele de merit și de performanță se dau de la 9.50 începând cu semestrul II
Se măresc salariile profesorilor din 2022? Ce spune Sorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu anunță „update-uri” cu privire la școli: Un funcționar de la MS a făcut încurcături
Mesajul unor părinți care și-au pierdut fetița de 10 ani din cauza Covid: „Nu-i pasă pe cine ia”
Lista celor 248 de școli care vor avea catalog electronic
Lista localităților cu incidență mai mare de 3/1.000 locuitori
Cîmpeanu, de Ziua Educației: Munca profesorilor trebuie protejată
Mesajul președintelui Iohannis de Ziua Educației
Intră Bucureștiul în carantină? Ce spune Raed Arafat
Când ajung testele pe bază de salivă în școli? Răspunsul lui Sorin Cîmpeanu
Reîncepe Teleșcoala pentru elevii de clasele VIII-a și a XII-a| Programul emisiunilor
Zilele libere plătite pentru părinți, când cursurile sunt suspendate
Școlile care nu au medic vor apela la primărie și DSP
Rezultate concurs directori 2021: Peste 220 de candidați din București au luat note mai mici de 7
Subiectele de la concursul pentru directori, publicate pe edu.ro și rocnee.eu
Totul despre concursul pentru directori | Lucrările, corectate în fața candidaților
Ce subiecte au primit candidații la concursul pentru directori
Cîmpeanu: 65,8% dintre candidați au promovat proba scrisă de la concursul pentru directori
Concursul pentru directori: Regulile examenului de pe 15 octombrie
Concursul pentru directori: Ministerul Educației a aprobat o sesiune specială
Concursul pentru directori: 55 de candidați nu vor putea participa vineri la examen din cauza Covid
Concursul pentru directori: Ce subiecte pot primi profesorii la proba scrisă – unele sunt tip grilă
Calendar concurs directori 2021. Câștigătorii vor fi numiți în funcție anul viitor
Concursul pentru directori: S-au înscris peste 9.200 de profesori
Cum arată site-ul pentru concursul de directorii| Ultimele detalii de la Ministerul Educației
Ministerul Educației a publicat bibliografia pentru concursul de directori