Site icon StiriEdu

Cum a fost adaptată programa pentru examenele naționale

INQUAM PHOTO/ OCTAV GANEA

INQUAM PHOTO/ OCTAV GANEA

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că programa pentru examenele naţionale de anul acesta a fost adaptată în contextul pandemiei de COVID-19 şi a afirmat că se vor mai face modificări dacă situaţia o va impune.

„Programa pentru examenele naţionale de anul acesta a fost deja adaptată, în sensul unei sinteze, unui minim necesar, în condiţii cu totul speciale pe care le traversăm şi dacă viitorul pe care nu-l putem anticipa niciunul dintre noi va impune o revedere a acestor modificări, Ministerul Educaţiei va face şi acest lucru în interesul elevilor. Important este să găsim acel echilibru între nevoia de pregătire a elevilor şi cea de siguranţă sanitară (…). În anul şcolar 2019 – 2020 s-au scos bloc capitole din materie, în anul şcolar 2020-2021 s-au scos nu bloc, ci acele noţiuni care au fost considerate a nu fi de primă importanţă pentru pregătirea elevilor de către colective de profesori de specialitate, nu de către reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei sau ai unei asociaţii de părinţi”, a spus Sorin Cîmpeanu, luni, într-o declaraţie de presă.

Ministrul a subliniat că nu va face „concursuri de popularitate” pentru că unii elevi şi părinţi îşi doresc un anumit lucru.

„Nu voi accepta ca deciziile să fie luate, cu privire la evaluarea elevilor, spre exemplu, de către părinţi şi elevi. Evaluarea se face de către profesori (…). Vacanţa va fi diminuată cu o săptămână, (…) este singura variantă care poate răspunde solicitării elevilor de a nu pierde nicio zi de şcoală fără să decaleze examenele naţionale. Este o variantă care se aplică doar pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, anume să înceapă pe 3 ianuarie. Grădiniţele şi învăţământul primar vor putea să înceapă pe 10 ianuarie. Recuperarea se va face pe baza săptămânii ‘Şcoala altfel’, pentru că întregul an şcolar, din păcate, a fost altfel”, a menţionat Sorin Cîmpeanu.

Pe de altă parte, el a subliniat că pe 13 septembrie, la deschiderea şcolilor, a verificat stocurile de materiale sanitare şi existau peste 30 de milioane de măşti de protecţie la dispoziţia unităţilor de învăţământ, precum şi produse de igienă.

„Nu pretind că situaţia e perfectă în fiecare dintre cele 17.632 de şcoli din România, dar aprovizionarea cu materiale de protecţie a fost la un nivel satisfăcător”, a spus Sorin Cîmpeanu. 

Citiți și: Ministerul Educaţiei: Școlile vor publica rata de vaccinare în rândul angajaților

Sorin Cîmpeanu: Avem 303.000 de elevi vaccinaţi

Testele pe bază de salivă, disponibile în școli săptămâna viitoare

DOCUMENT Raed Arafat: Școlile particulare nu pot organiza cursuri în format fizic

Cîmpeanu: Ministerul Educației nu are niciun temei legal pentru a reglementa vacanța în școlile și grădinițele private

Sorin Cîmpeanu reclamă el singur confuzie în decizii: Școlile și grădinițele private pot organiza cursuri în vacanță VIDEO

Consiliul Elevilor: E o discriminare fără precedent să fie închise numai școlile de stat

Când se redeschid școlile? Raed Arafat: Nu există nicio garanție că elevii vor reveni după 14 zile

Au părinții liber în vacanța elevilor? Turcan: Ordonața dă liber numai în școala online, o modificăm la Parlament

OFICIAL Ministrul Educaţiei a semnat ordinul prin care se acordă vacanţă de 2 săptămâni

Sorin Cîmpeanu: În vacanță, sunt convins că vom achiziționa testele pe bază de salivă

Cîmpeanu, despre închiderea școlilor ultimele: Evoluţia epidemiologică nu e deloc predictibilă

Klaus Iohannis: De luni, toți elevii au vacanță două săptămâni

Ministerul Educației: Peste 21.700 de elevi și profesori infecați cu Covid| 20% dintre elevi învață online

Trec școlile online timp de o lună? Cîmpeanu: Toate variantele sunt deschise

București: Peste jumătate dintre elevi și preșcolari învață online

Sorin Cîmpeanu, chemat la ședinţa de miercuri de la Cotroceni

Exit mobile version