Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, consideră că reticenţa părinţilor de a nu fi de acord cu testarea copiilor în unităţile de învăţământ este nejustificată şi a precizat că testarea copiilor este una din posibilităţile prin care poate fi prevenită închiderea şcolilor.
Adriana Pistol a declarat, sâmbătă, la Maratonul Informării, că teste COVID din şcoli nu sunt invazive.
„Teste există şi în prezent, problemă esenţială este că părinţii trebuie să înţeleagă că dacă dorim un proces de învăţământ, acesta implică uneori şi astfel de teste, că acum este cu beţişorul din nas şi după aceea cum va fi din salivă, important este că ceea ce am observat noi, această foarte mare reticenţă, după opinia mea medicală total nejustificată, pentru că acestea nu sunt teste invazive, invazivă este o injecţie”, a transmis Adriana Pistol.
Ea consideră că dacă sunt cumpărate teste şi acestea nu vor fi folosite, atunci vom vedea un număr mai mare de cazuri de COVID.
„Ceea ce ar trebui să se schimbe, participarea părinţilor în managementul acestor cazuri, în sensul acceptării testării copiilor, va fi esenţială. Dacă vor fi cumpărate teste, indiferent de care sunt acestea şi ele nu pot fi utilizate, în această situaţie sigur că vom vedea un număr mai mare de cazuri şi prin urmare şi efectele se pot face mult mai bine simţite. Testarea copiilor este una dintre posibilităţile prin care putem să prevenim închiderea şcolilor şi a procesului de învăţământ”, a explicat Adriana Pistol.
Citiți și: Lista școlilor și grădinițelor care încep cursurile în format fizic – județ cu județ
Sorin Cîmpeanu anunță controale în școlile unde a crescut brusc vaccinarea în ultima vreme
Raed Arafat: Profesorii vor administra testele pe bază de salivă
Document | Ce teze școlare vor susține elevii în acest an școlar
OFICIAL | Mediile se pot încheia cu două note. Ce se întâmplă cu corigențele
De luni, reîncepe programul Teleşcoala pe TVR 2
Situația ratei de vaccinare din școli pe fiecare județ
Ordinul cu noile scenarii pentru școli, în Monitorul Oficial
Document: Ce prevede ordinul cu scenariile școlilor
Consiliul Elevilor: Vaccinarea angajaților nu e suficientă pentru deschiderea școlilor
Ce se întâmplă cu after-school-urile? Ping-pong între CNSU și Ministerul Educației
Cum arată Structura anului școlar 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial
Cluj: Lista cu rata de vaccinare din fiecare școală
Document CNSU: Procentul de 60% vaccinați, criteriu pentru cursurile cu prezență fizică
Statistică: 1,8 milioane de elevi vor merge fizic la școală
Sorin Cîmpeanu: Începând de azi, rata de vaccinare va fi afișată pe site-ul inspectoratului VIDEO
Senatorul Ștefan Pălărie: Școlile să fie deschide în funcție de rata de vaccinare din localitate
Ministrul Educației a anunţat condiţiile pentru reluarea cursurilor de luni – 8 noiembrie
Concursul pentru directori: Un mare liceu din Iași nu a avut niciun candidat la funcția de director
Octavian Jurma despre criteriul cu 60% vaccinați: Au distrus din nou campania de vaccinare

