Acasă Actualitate CNATDCU le-a retras titlul de doctor preşedintelui AEP şi fostului şef al...

CNATDCU le-a retras titlul de doctor preşedintelui AEP şi fostului şef al DGA Cătălin Ioniţă – pressone

Foto: Facebook AEP

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) le-a retras titlul de doctor preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, şi fostului şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Cătălin Ioniţă.

Chestorul principal de poliție (r) Cătălin Alexandru Ioniță, fost șef al Poliției Române și fost șef al Direcției Generale Anticorupție (DGA), rămâne fără titlul de doctor în științe după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în mod oficial, retragerea distincției academice pentru plagiat, potrivit pressone.ro.

În Consiliul general al CNATDCU s-au înregistrat 18 voturi „pentru”, din totalul de 21, în cazul raportului comun întocmit de comisia de lucru cu privire la sesizarea de plagiat pentru teza de doctorat „Cadru juridic privind controlul unităţilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării pentru respectarea drepturilor omului în situaţii de conflict armat şi operaţii de menţinere a păcii” a şefului AEP.

„Consiliul general al CNATDCU a votat în şedinţa din 18.02.2021 rezoluţie de retragere a titlului de doctor în domeniul Informaţii de securitate şi naţională atribuit domnului Mituleţu-Buică P.M. Constantin Florin prin Ordinului Ministrului nr. 3148/30.01.2017″, potrivit site-ului CNATDCU.

Tot 18 voturi „pentru”, din totalul de 21, au fost acordate de Consiliul general al CNATDCU pentru raportul comun întocmit de comisia de lucru cu privire la sesizarea de plagiat pentru teza de doctorat „Criminogeneza infracţiunilor cibernetice” a lui Cătălin Ioniţă.

„Consiliul general al CNATDCU a votat în şedinţa din 18.02.2021 rezoluţie de retragere a titlului de doctor în domeniul Ordine publică şi siguranţă naţională atribuit prin Ordinul Ministrului 6508/19.12.2012″, a informat CNATDCU.