Acasă Actualitate Ministerul Educației: 1.391 de unităţi de învăţământ vor primi peste 191 de...

Ministerul Educației: 1.391 de unităţi de învăţământ vor primi peste 191 de milioane de lei

StiriEdu.ro

Ministerul Educaţiei anunţă, joi seară, că a finalizat selecţia proiectelor ce urmează a fi finanţate în prima etapă a Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS). Aproape 1.400 de unităţi vor primi peste 191 de milioane de lei.

Au fost depuse 1.474 de cereri de finanțare, dintre care 1.431 au fost declarate eligibile. În urma evaluării de către experți externi a calității planurilor de acțiune propuse de unitățile de învățământ, 1.391 de proiecte au obținut cel puțin 6 puncte din 10, deci îndeplinesc condițiile pentru finanțare conform metodologiei.

Pentru a veni cât mai rapid și mai eficient în sprijinul solicitărilor comunității școlare, deși inițial era prevăzută finanțarea a 750 de unități de învățământ în această primă fază, Ministerul Educației a decis să selecteze și să finanțeze toate proiectele care îndeplinesc condițiile de finanțare conform metodologiei.

Astfel, toate cele 1.391 de unități de învățământ care au obținut minimum 6/10 puncte vor fi invitate să încheie contracte de finanțare în perioada următoare și vor avea la dispoziție trei ani pentru a atinge obiectivele propuse.

Consulta aici lista cu cele 1.391 de unități de învățământ

În urma evaluării de către experţi externi a calităţii planurilor de acţiune propuse de unităţile de învăţământ, 1.391 de proiecte au obţinut cel puţin 6 puncte din 10, deci îndeplinesc condiţiile pentru finanţare conform metodologiei. 

”Pentru a veni cât mai rapid şi mai eficient în sprijinul solicitărilor comunităţii şcolare, deşi iniţial era prevăzută finanţarea a 750 de unităţi de învăţământ în această primă fază, Ministerul Educaţiei a decis să selecteze şi să finanţeze toate proiectele care îndeplinesc condiţiile de finanţare conform metodologiei. Astfel, toate cele 1.391 de unităţi de învăţământ care au obţinut minimum 6/10 puncte vor fi invitate să încheie contracte de finanţare în perioada următoare şi vor avea la dispoziţie trei ani pentru a atinge obiectivele propuse”, a transmis ministerul, într-un comunicat de presă.  

Potrivit instituţiei, 1.114 unităţi sunt din mediul rural (80%) şi 277 din mediul urban (20%).  

Valoarea totală a granturilor finanţate este de peste 191 milioane euro + TVA; valoarea medie/grant este de 138.000 euro + TVA. 

Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) este cuprins în cadrul Proiectului Naţional de Reformă „România Educată” şi a fost aprobat de Comisia Europeană pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă  cu o valoare de 543 milioane euro.  

Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educaţie (MATE), care stă la baza implementării programului, este un instrument dezvoltat şi pilotat de Ministerul Educaţiei cu sprijinul Băncii Mondiale şi cu finanţare prin Instrumentul de asistenţă tehnică DG REFORM al Comisiei Europene. 

În cadrul PNRAS sunt eligibile toate unităţile de învăţământ cu risc ridicat şi mediu de abandon şcolar. Indicatorii surprind aspecte educaţionale esenţiale şi valorifică o bază de date de 4.627 de şcoli din învăţământul secundar inferior care au statutul de persoană juridică în reţeaua şcolară actuală.  

„PNRAS reprezintă răspunsul Ministerului Educaţiei la problematica părăsirii timpurii a şcolii şi a abandonului şcolar, se adresează elevilor aflaţi în risc de abandon, în special elevi aparţinând grupurilor vulnerabile, elevi aparţinând minorităţii rome, elevi din mediul rural şi urban mic, elevi cu dizabilităţi sau cerinţe educaţionale speciale (CES), elevi din comunităţi dezavantajate economic, copii în risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinţei, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuşi altor riscuri sociale. Programul este unul de susţinere a reformei sistemului educaţional, iar obiectivele sale sunt pliate pe realitatea şi nevoile educaţionale ale fiecărui elev în parte şi ale tuturor elevilor dintr-o şcoală, iar în implementarea lui se vor regăsi şi componente sociale”, anunţă ministerul.  

Conform practicilor internaţionale, PNRAS utilizează trei pârghii pentru a fi sustenabil: 

– autonomia şcolii în utilizarea resurselor – granturile vor fi implementate direct de către unităţile de învăţământ, în colaborare cu comunitatea locală; 

– răspundere pentru rezultate – sunt stabilite ţintele ce trebuie atinse la nivel de şcoală: o rată mai mare de înscriere, o rată mai mică de absenteism, o rată mai mare de participare la examenele naţionale, un procent mai mare de elevi care reuşesc sa promoveze examenul de final de ciclu cu cel puţin nota 6; 

– evaluare – monitorizarea elevilor detectaţi în risc de abandon pentru a fi sprijiniţi prin planuri individuale de învăţare. 

Citiți și: Cîmpeanu: Numărul maxim al elevilor dintr-o clasă poate fi depășit pentru înscrierea celor ucraineni

Cîmpeanu: Școala va începe pe 5 septembrie. Cum arată noua structură a anului școlar 2022-2023

Simulare BAC 2022: 79% dintre elevi au fost prezenți. Opt elevi, eliminați din examen

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinţii își pot lua concediu medical când rămân acasă cu copiii aflaţi în carantină

Articolul precedentFostul ministru Mihnea Costoiu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii/ Decizia nu este definitivă
Articolul următorSimulare Evaluare Națională 2022. Elevii dau proba la Română