22 aprilie 2020, „România normală”: după cinci săptămâni de incertitudine, cinci săptămâni cu vid de reglementare, în care fiecare a făcut ce a vrut, Ministerul Educației dă un semn de viață și vine cu un răspuns la întrebarea de pe buzele tuturor „cât sunt închise școlile, ce se întâmplă cu educația copiiilor?”. Începând de ieri, orele se vor desfășura în mediul online, iar elevii au obligația să participe. Și în lipsă de alte informații, din textul ordinului semnat de Monica Anisie deducem faptul că neparticiparea atrage după sine consemnarea absențelor. Fiind în „România normală”, ați spune probabil că, dată fiind obligația, elevilor care nu au posibilități le-au fost asigurate un device electronic și internet?
Dar, nu. Obligația de a lua „toate măsurile necesare pentru facilitarea accesului” este, conform ordinului de ministru, în sarcina părinților. Ca să înțelegeți mai bine nivelul beznei de pe strada general Berthelot: printr-un act normativ, părinții au devenit titulari ai obligației corelative dreptului elevilor de a avea acces la educație. Și mai râdeați de Liviu Pop când a zis că „educația este gratuită pentru elev, deoarece plătesc părinții„. În realitatea paralelă în care trăiesc mai marii din educație, toți elevii români au sau ar trebui să aibă o tabletă sau un laptop și acces la internet. Asta în țara în care un om din cinci este în risc de săracie, iar peste 2.5 milioane de suflete trăiesc în săracie severă, de pe o zi pe alta.
Ce fac Monica Anisie și Guvernul României pentru copiii care nu își permit efectiv să participe la orele online? Nimic. Ba mai mult, se spală pe mâini. Prin ordinul emis ieri, Ministerul Educației a aruncat pisica în curtea inspectoratelor școlare, responsabile acum să identifice soluții pentru dotarea cu echipamentele necesare a elevilor care nu au. În „România normală”, egalitatea de șanse în educație se asigură prin mila operatorilor economici, care donează care și cum pot tablete și laptopuri. Dar este asta cu adevărat normalitatea? Poate fi așa asigurat accesul egal la educație?
Dacă într-adevăr educația ar reprezenta o prioritate, așa cum se tot afirmă pe la conferințe și chermeze, încă din prima zi în care școlile au fost închise ministerul ar fi dat drumul la o statistică națională: câți elevi nu au laptop/tabletă; câți elevi nu au acces la internet. Se putea realiza în maximum o săptămână, de sus în jos: minister – inspectorate – școli – diriginți. Și după ce exista o radiografie, în regim de urgență se demara un program național de achizții, iar fiecare copil care avea nevoie primea un device electronic și un router portabil de internet. Ca să nu iasă discuții, am transmis acest punct de vedere conducerii ministerului încă de la mijlocul lunii martie.
Dar pentru asta era nevoie de voință politică, responsabilitate și interes. Exact ce am zis mai sus, citeam zilele trecute că s-a întâmplat în Noua Zeelandă. În Norvegia pe de altă parte, vorbeam cu un director din ministerul lor de resort, încă dinainte de pandemie autoritățile locale le ofereau elevilor fără posibilități laptopuri și acces la internet, iar acolo unde încă era cazul primăriile au făcut achiziție de urgență și au dotat elevii încă din prima săptămână în care școlile au fost închise.
Ce se întâmplă în aceste săptămâni, poate ne dăm sau nu seama, nu face decât să adâncească clivajele deja existente. Pentru copiii din familii fără posibilități, care nu au cum să participe la orele online acum obligatorii, discriminarea va fi dublă: (1) nu vor putea ajunge la școală pentru că vin dintr-o familie fără posibilități, iar statul se spală pe mâini; (2) dacă ordinul ministrei Anisie este interpretat în litera lui, vor primi absențe și vor ajunge poate inclusiv să piardă bursa socială sau de studiu, care pentru mulți era o sursă importantă de venit.
Se pare că aceasta este „România Educată” a lui Klaus Iohannis, Ludovic Orban și Monica Anisie: o țară în care educația este rezervată exclusiv celor din familii cu posibilități, unde statul favorizează clivajele și lipsa egalității de șanse; pe scurt: se descurcă cine poate. Îmi pare rău, privind retrospectiv, că am investit timp de-a lungul a doi de ani de zile pentru grupuri de lucru, dezbateri regionale și întâlniri tematice în cadrul inițiativei prezidențiale. Din păcate, proiectul Președintelui Iohannis s-a dovedit a fi o simplă formă fără fond, ne întâlnim și dezbatem pentru ca lucrurile să rămână la fel.
Dacă ar fi existat cu adevărăt voință politică pentru ca România Educată să nu fie doar un slogan de campanie, acum elevilor cărora soarta le-a întors spatele le erau deja asigurate instrumentele de care au nevoie ca și pentru ei să continue educația. Sau, cel puțin, Monica Anisie ar fi fost deja demisă pentru monstruozitatea de ordin emis ieri.
Citiți întreaga opinie a lui Constantin-Alexandru Manda pe România curată.
Constantin-Alexandru Manda este coordonator advocacy la Societatea Academică din România (SAR), având în portofoliu proiectul Școli curate, inițiativă de promovare a bunei guvernări în educație. Este membru fondator al Asociației Elevilor din Constanța, prima asociație independentă de elevi din România, a cărei președinte a fost timp de 3 ani (2015-2018). În prezent, este student în anul al II-lea la Facultatea de Drept a Universității din Bucuresți.
