Acasă Universitar Studiu: 50 de zile de măsuri stricte, urmate de 30 de zile...

Studiu: 50 de zile de măsuri stricte, urmate de 30 de zile de relaxare, ar încetini răspândirea COVID-19

Un ciclu alternativ de 50 de zile de distanțare socială strictă, urmat de 30 de zile de relaxare, ar putea fi o strategie eficientă pentru reducerea numărului de decese și de internări legate de COVID-19 în unități de terapie intensivă, arată un studiu realizat de  o echipă internațională de cercetători, potrivit site-ului Universității Cambridge.

Până în prezent, toate țările au luat măsuri fără precedent pentru încetini răspândirea coronavirusului și pentru a proteja sistemele de sănătate. Cu toate acestea, la nivel mondial, sunt peste 4,6 milioane de cazuri confirmate și un număr de 312. 000 de decese.

O echipă internațională de cercetători din Grupul pentru strategii globale de intervenții dinamice pentru COVID-19 a modelat trei scenarii luând în calcul 16 țări, de la Belgia până la India. Rezultatele au fost  publicate în Jurnalul European de Epidemiologie.

Primul scenariu a modelat impactul neimpunerii de măsuri. După cum s-ar putea aștepta, numărul de pacienți care necesită tratament la Terapie Intensivă ar depăși repede capacitatea disponibilă pentru fiecare țară, ceea ce duce la un număr de 7,8 milioane de decese în 16 țări.

Al doilea scenariu a modelat un ciclu continuu de măsuri de limitare a contactului social de 50 de zile urmate de 30 de zile de relaxare. O astfel de strategie ar putea reduce numărul R (numărul de persoane pe care fiecare individ infectat continuă să le infecteze) la 0,8 în toate țările. Cu toate acestea, ar fi încă insuficient să se mențină numărul de pacienți care necesită îngrijire la Terapie Intensivă sub capacitatea  disponibilă în spitale.  Cercetătorii arată că  acest model  se dovedește eficient pentru primele trei luni pentru toate țările, dar după prima lună de relaxare, numărul de pacienți care necesită îngrijire la Terapie Intensivă ar depăși capacitatea spitalului și ar duce la 3,5 milioane de decese în 16 țări.

Cel de-al treilea scenariu implică un ciclu continuu de 50 de zile măsuri stricte  de distanțare socială urmate de o relaxare de 30 de zile. În acest model numărul R (numărul de persoane pe care fiecare individ infectat continuă să le infecteze) s-ar reduce la 0,5, iar capacitatea secțiilor ATI din spitale nu ar fi depășită. Cercetătorii spun că numărul deceselor în toate cele  16 țări monitorizate ar fi  semnificativ mai mic – puțin peste 130.000 de decese.

„Modelele noastre prezic că ciclurile dinamice de 50 de zile de distanțare socială strictă, urmate de o relaxare de 30 de zile, sunt eficiente la reducerea semnificativă a numărului de decese  pentru toate țările”, a declarant dr. Rajiv Chowdhury, epidemiolog de la Universitatea  Cambridge și autor principal al cercetării.