Marea Britanie s-a răzgândit în privința deschiderii școlilor primare pentru elevii de 10-12 ani, începând cu 15 iunie, înainte de vacanța de vară, așa cum plănuia inițial guvernul de la Londra. Astfel, elevii nu se vor întoarce la școală înainte de septembrie, potrivit euronews.com.
Guvernul plănuia ca elevii de 10-12 ani să se întoarcă la școală timp de patru săptămâni înainte de vacanța de vară, conform planului inițial, la fel cum s-au întors la școală și elevii cu vârste mai mici începând din 4 iunie.
Planul guvernului de a redeschide școlile din Anglia nu a avut succes prin părinți, unii dintre părinți și-au ținut copiii acasă din cauza numărului mare de îmbolnăviri și decese din cauza COVID-19. Datele Departamentului pentru Educație arată că aproximativ trei sferturi dintre cei care s-ar fi putut întoarce la școală erau încă acasă săptămâna trecută.
Redeschiderea treptată a școlilor face parte din măsurile de relaxare luare de guvernul britanic, printre care se află și permisiunea adunărilor în grupuri de până la șase persoane, în aer liber, redeschiderea piețelor și reluarea unor competiții sportive, fără spectatori.