Acasă Actualitate Remus Pricopie, despre desființarea CNATDCU: Anumiți colegi rectori să lase jocurile...

Remus Pricopie, despre desființarea CNATDCU: Anumiți colegi rectori să lase jocurile politice și să se ocupe de universitățile pe care le conduc

Reactorul SNSPA, Remus Pricopie, critică decizia Biroului Permanent al Consiliului Rectorilor de a organiza referendum în universități pentru a decide CNATDCU, organismul care decide dacă lucrările științifice sunt plagiate.

Într-o postare pe Facebook, Remus Pricopie face mai multe precizări. „Desființarea CNATDCU’ nu este o reformă sau o politică publică care să justifice declanșarea – în plină pandemie și în an electoral – a unui referendum în fiecare universitate din România. Propunerea este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în urmă cu câteva săptămâni, conducerea CNR considera că #CNATDCU este atât de important pentru universități încât rectorii trebuie să fie implicați în procesul de desemnare a Consiliului și a comisiilor de specialitate, deși legea acordă acest atribut ministrului Educației”, spune Pricopie.

Pricopie mai arată că în cazul în care referendumul ar avea loc acesta ar trebui să cuprindă neapărat întrebarea privind cumulul de funcții și politizarea univesităților.

Precizările lui Remus Pricopie:

1 „Desființarea CNATDCU” nu este o reformă sau o politică publică care să justifice declanșarea – în plină pandemie și în an electoral – a unui referendum în fiecare universitate din România. Propunerea este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în urmă cu câteva săptămâni, conducerea CNR considera că #CNATDCU este atât de important pentru universități încât rectorii trebuie să fie implicați în procesul de desemnare a Consiliului și a comisiilor de specialitate, deși legea acordă acest atribut ministrului Educației.

2. „Întoarcerea la popor” este, la prima vedere, un instrument democratic, care, de regulă, crește nivelul de participare al cetățenilor la adoptarea unor decizii. Cu toate acestea, el poate fi folosit și într-o manieră speculativă, capabilă să denatureze caracterul democratic al consultării, mai ales dacă în spate nu sunt argumente clare în sensul reformei propuse.

3. Dacă informațiile din presă sunt corecte, nu este clar în ce calitate a propus Mihnea Costoiu desființarea CNATDCU: cea de senator, de membru al comisiei de specialitate din Parlamentul României, de secretar general al CNR sau de rector?

4. Deși mi se pare că se deturnează sensul conceptului de „referendum” pentru a „pune la colț” Ministerul Educației și Cercetării, care nu a ținut cont de „recomandările” conducerii CNR cu privire la constituirea noului CNATDCU, nu exclud ca, în calitate de rector al SNSPA, să susțin această propunere. Cu o condiție însă: printre întrebările adresate comunității academice să se afle și tema politizării universităților, a cumulului de funcții și, evident, pot fi incluse și alte teme. Poate în acest fel aflăm și noi ce părere au cei aproximativ 30.000 de academici din România despre faptul că un rector, deși ar trebui să stea departe de politică – așa cum precizează art. 123 din Legea Educației –, ocupă simultan și funcții de decizie politică. De asemenea, poate aflăm dacă universitarii din România sunt de acord ca o persoană care nu deține titlul de doctor în științe poate fi rector. Recomandarea mea către anumiți colegi rectori (nu foarte mulți, aproximativ 4-5) este să lase jocurile politice și să se ocupe de universitățile pe care le conduc.

Citiși și: Pressone: Planul rectorilor de a desființa CNATDCU