Acasă Actualitate Remus Pricopie îl critică pe Sorin Cîmpeanu: SNSPA nu se va asocia...

Remus Pricopie îl critică pe Sorin Cîmpeanu: SNSPA nu se va asocia cu demersul de amputare a atribuţiilor MEC

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, consideră că iniţiativa Consiliului Naţional al Rectorilor de a organiza „dezbateri democratice” privind rolul şi funcţia CNATDCU în arhitectura academică românească şi exprimarea opiniei, prin vot, a membrilor comunităţilor academice poate fi interpretată ca „o formă de presiune a CNR asupra MEC, respectiv a ministrului Educaţiei”, potrivit unui comunicat de presă.

„Nu putem să nu observăm că poziţia conducerii Consiliului Naţional al Rectorilor s-a schimbat în ultimele săptămâni, după ce Ministerul Educaţiei şi Cercetării a finalizat selecţia membrilor CNATDCU pentru mandatul 2020-2024. Dacă iniţial era apreciat rolul CNATDCU în asigurarea standardelor de calitate academică, acum acelaşi organism consultativ a devenit „o piedică” în calea autonomiei universitare; iniţiativa CNR, susţinută în fapt de preşedintele CNR, rectorul şi – simultan – politicianul Sorin Cîmpeanu, de a organiza „dezbateri democratice” privind rolul şi funcţia CNATDCU în arhitectura academică românească şi exprimarea opiniei (prin vot) a membrilor comunităţilor academice, poate fi interpretată ca o formă de presiune a CNR asupra MEC, respectiv a ministrului Educaţiei, Monica Anisie, care a derulat un proces transparent şi perfect legal pentru selecţia cadrelor didactice şi de cercetare, membre CNATDCU„, arată Remus Pricopie, citat în comunicatul de la SNSPA.

Potrivit acestuia, „rolul preşedintelui CNR, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, este acela de a armoniza” relaţia dintre universităţi şi mediul politic, social şi economic, „nu de a crea presiuni şi constrângeri sau conflicte, care pot oricând escalada”, între factorii de decizie din sistemul de învăţământ superior.

„Având în vedere cele prezentate mai sus şi în lipsa unei argumentări corespunzătoare, avansată în spaţiul public, SNSPA nu se va asocia cu recenta propunere a conducerii CNR, respectiv aceea de a declanşa un mecanism amplu, la nivelul universităţilor, care are ca scop declarant amputarea atribuţiilor MEC în definirea politicilor publice în domeniul calităţii educaţiei”, mai menţionează sursa citată.

Citiți și: REVOLTA RECTORILOR: Vor un sondaj prin care să scoată Ministerul Educației din CNATDCU

Articolul precedentREVOLTA RECTORILOR: Vor un sondaj prin care să scoată Ministerul Educației din CNATDCU
Articolul următorVIDEO Titularizare 2020. Monica Anisie: Înscrierea la examen începe pe 9 iulie