Universitatea Babeș -Bolyai, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, va realiza proiectul „SMART InfoBioNano4Health&Innovation”, cu un buget de 45 milioane euro. Astfel, UBB va dezvolta o structură academică magnet – Plaforma UBB STEM+: InfoBioNano4Health -, în logica specializării inteligente, care să funcționeze ca o platformă cu posibilitatea de extindere în logica rețelelor (networks) în Cluj-Napoca, Transilvania, România și chiar la nivelul Uniunii Europene (UE).
Platforma va fi integrată bidirecțional cu mediul socio-economic clujean, constituind un pol de competitivitate paneuropean, cu impact benefic la nivel local, regional, național și internațional. InfoBioNano4Health reprezintă domeniile în care UBB are avantaje competitive, confirmate prin poziționări foarte bune în rankingurile internaționale.
„UBB este unul dintre actorii academici din țară capabili nu doar să disemineze eficient cunoșterea generată de alții (prin educație de calitate) și să o utilizeze pragmatic (prin transfer creativ către societate/mediul socio-economic), ci și să genereze cunoaștere de excelență cu avantaje competitive. Așadar, UBB are forța și datoria de a genera un pol academic paneuropean în Cluj-Napoca, concentrându-și resursele academice proprii în logica STEM+ și conectându-le apoi cu alte zone academice și socio-economice (inclusiv în extensiile UBB). Într-adevăr, prin acest proiect UBB va crea un pol academic cu anvergură paneuropeană focalizat pe InfoBioNano4Health, incluzând și industrii creative, cu impact pozitiv asupra competitivității Clujului, a Transilvaniei, a țării și a UE. INFO (ex. tehnologia informației/inteligența artificială-robotică/conectivitate “physical-cyber”) este deja un brand pentru UBB, mediul academic clujean și oraș, BIONANO integrează inovativ științele vieții și cele ale naturii din UBB și cu alți actori academici din Cluj-Napoca, iar HEALTH, înțeles în sens larg (incluzând sănătatea mediului), este un alt brand al UBB și al mediului universitar clujean mai general”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Citiți și: UBB: Peste 23.300 de candidați la prima sesiune de admitere