Acasă Actualitate Protecția Copilului: Pentru peste 800 de copii vulnerabili s-a deblocat adopția

Protecția Copilului: Pentru peste 800 de copii vulnerabili s-a deblocat adopția

© UNICEF - Adrian Catu
Foto: © UNICEF - Adrian Catu

Un număr de 835 de copii din sistemul de protecţie au în prezent un Plan Individualizat de Protecţie care prevede ca finalitate plasarea în procedură de adopţie, la o lună după ce Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) a demarat procesul de deblocare a adopţiilor din motive ce ţin de birocraţie sau management de caz deficitar, se menţionează într-o postare publicată luni pe Facebook de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

„835 de copii din toată ţara au calea deschisă spre adopţie, pe lângă cei deja existenţi în sistemul de protecţie. La o lună distanţă de la momentul în care ANDPDCA a demarat procesul de deblocare a adopţiilor naţionale din motive ce ţin de birocraţie sau management de caz deficitar, 835 de copii au ca finalitate a Planului de Intervenţie adopţia”, se precizează în postarea iniţială a ANDPDCA, preluată luni de MMPS.

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii aminteşte că data de 30 septembrie este termenul-limită până la care managerii de caz ai Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie Copilului vor revizui toate Planurile Individualizate de Protecţie pentru deschiderea adoptabilităţii copiilor blocaţi în sistemul de protecţie, inclusiv în asistenţă maternală, din motive variate şi nejustificate.