Un număr de 33 de prgrame de studii universitare de la 10 universități intră în lichidare începând cu anul universitar 2020-2021, potrivit hotărării nr. 299/2020 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare adoptate în ședința guvern de luni, 31 august Intrarea în lichidare a fost cerută de universități.
Consultă aici Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare pentru 2020-2021
Hotărârea introduce trei specializări/programe de studii universitare de licență noi la nivel național, față de cele existente, respectiv: Diplomație în afaceri (în cadrul domeniului de licență Relații internaționale și studii europene), Ingineria internetului dispozitivelor inteligente (în cadrul domeniului de licență Calculatoare şi tehnologia informației) și Științe gastronomice (în cadrul domeniului de licență Științe inginerești aplicate).
De asemenea, hotărârea include 54 de instituții de învățământ superior de stat cu 2.148 de specializări/programe de studii universitare de licență. Dintre acestea, 37 de specializări/programe de studii universitare de licență sunt noi sau au suferit modificări (modificare de capacitate, modificare de denumire). Din totalul celor 37 de programe/specializări, 20 sunt noi, iar 10 au obținut acreditarea.
În document sunt cuprinse 34 de instituții de învățământ superior particulare acreditate cu 375 de specializări (dintre acestea, două specializări/programe de studii universitare de licență sunt noi), respectiv opt instituții de învățământ superior particulare autorizate provizoriu cu 25 de specializări/programe de studii universitare de licență.
Schimbările aduse prin actul normativ au fost făcute la cererea universităților, în baza hotărârilor senatelor universitare, rectificări ale unor specializări școlarizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior, conform rapoartelor agențiilor de asigurare a calității din țară sau din străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR), precum și noi specializări evaluate de către agențiile de asigurare a calității, din țară sau din străinătate (în perioada 16.04.2020 – 25.07.2020).