Academia de Studii Economice din Bucureşti anunţă primirea sa în rândul membrilor Network of Universities from the Capitals of Europe UNICA – unica-network.eu, reţeaua universităţilor din capitalele europene, începând cu data de 1 ianuarie 2021.
Potrivit sursei citate, evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a 30-a ediţii a Adunării generale UNICA, desfăşurată recent.
„Reţeaua Instituţională a Universităţilor din Capitalele Europei UNICA este asociaţia de elită a universităţilor din capitalele europene, fondată în 1990, care reuneşte 53 de universităţi din 37 de capitale europene, peste 175.000 de angajaţi, cadre didactice şi cercetători, şi aproximativ 2 milioane de studenţi. Capitala României este reprezentată în UNICA de către Universitatea din Bucureşti şi Academia de Studii Economice din Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă.
Misiunea UNICA este de a facilita colaborările internaţionale, schimbul de bune practici şi de a promova leadership-ul academic pe baza colaborării între universităţile membre.