Acasă Actualitate Elevii din Constanța ar putea primi burse până la Crăciun

Elevii din Constanța ar putea primi burse până la Crăciun

Reprezentanții elevilor cer testarea în școli Foto: Facebook CNE

Elevii de la Consiliul Județean al Elevilor Constanța anunță că s-ar putea să primească că au p promisiune de la primarul Vergil Chițac să primească bursele până la Crăciun. Justificarea edilului pentru faptul că elevii nu au primit bursele până acum este lipsa fondurilor.

Ce spun elevii de la Consiliului Județean al Elevilor Constanța:

În cursul zilei de astăzi, reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Constanța au participat la o ședință cu primarul municipiului, Vergil Chițac, pentru a dezbate problematica burselor școlare, care nu au ajuns în școli nici până acum.
În cadrul întrevederii, primarul Constanței și alți reprezentanți ai municipalității au susținut lipsa fondurilor pentru acordarea burselor școlare, dar au promis că elevii constănțeni vor beneficia de acestea până la sărbătorile de iarnă, printr-o rectificare bugetară.

Citiți și: Aproximativ 15.000 de elevi din Constanța, în pericol să rămână fără banii de burse

Astfel, Primăria Constanța și-a asumat să aloce bani pentru toate tipurile de bursă, în următoarele cuantumuri: bursa de merit – 100 de lei, bursa de studiu – 250 de lei, bursa de ajutor social – 250 de lei și bursa de performanță – 1000 de lei.

„Ședința de azi poate fi rezumată la promisiuni – primarul se va asigura că elevii vor primi bursele până de sărbători, în cuantumuri decente. Totuși, este de neînțeles motivul pentru care hotărârea de Consiliu Local privind stabilirea numărului și cuantumurilor burselor nu a fost adoptată din timp, având în vedere că, în trecut, aceasta era dezbătută și votată în perioada octombrie-noiembrie. Solicităm ferm administrației locale să își respecte angajamentul față de elevi și să acorde bursele conform legii, până la vacanța de iarnă.” – a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.

Articolul precedentUniversitatea Babeș-Bolyai, prima din România în topul QS pentru Europa și Asia Centrală
Articolul următorCurtea Constituțională a Austriei a ridicat interzicerea hijab-ului în școlile elementare