Acasă Actualitate Proiect: În ce condiții se pot suspenda cursurile în format fizic DOCUMENT

Proiect: În ce condiții se pot suspenda cursurile în format fizic DOCUMENT

stiriedu.ro
stiriedu.ro

În primul semestru al anului școlar 2021-2022, cursurile pot fi suspendate prin ordinul ministrului Educației după analiza situației epidemiologice de la nivel național realizate de Ministerul Sănătății și CNSU, prevede un proiect de ordonanță de urgență propus de Ministerul Educației. De asemenea, pe perioada stării de alertă, universitățile pot organiza cursurile online

  • În perioada 13 septembrie 2021 – 10 ianuarie 2022, prin excepţie de la prevederile alin. (1), în baza şi sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional realizate de Ministerul Sănătăţii împreună cu Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin ordin al ministrului Educaţiei, se pot dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line”
  • Pe perioada stării de alertă, precum şi pe tot parcursul anului universitar 2021 – 2022 instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calităţii actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative predare-învăţare-evaluare, în format online, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ. De asemenea, se pot desfăşura online şi examenele de finalizare a studiilor de licenţă, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susţinerea tezelor de doctorat, susţinerea tezelor de abilitare.
  • Activităţile didactice şi de cercetare prevăzute la art. 287 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi examenele de finalizare a semestrelor şi a studiilor de licenţă şi masterat, susţinerea referatelor şi a tezelor de doctorat desfăşurate online în anul universitar 2021 – 2022, precum şi pe toată perioada stării de urgenţă, necesitate sau alertă, în cadrul formelor de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă, la distanţă se circumscriu prevederilor art. 139 lit. a) – c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt recunoscute.”