Secretarul de stat, Sorin Ion, spune că testarea elevilor se face prin echipe mobile de la DSP, cu toate că acestea sunt suprasolicitate.
„Va trebui să avem sprijinul medicilor de familie și a cabinetelor medicale din proximitatea școlilor. Dacă nu contribuim cu toții, pentru că există o reticență, în mediul rural există și bază legală ca acolo unde nu e medic școlar, un medic de familie să își asume acest rol și să încheie un contract cu administrația locală. În hotărârea de ieri se discută despre introducerea foarte rapidă a testelor de salivă. Nu cred că acestea sunt considerate un „act medical”. În Austria sunt folosite teste de tip acadea pentru copiii mici. Pentru testele de salivă, va dura o perioadă până când ele vor deveni disponibile. În acest moment există deja în multe școli din România teste, dar nu teste de salivă. Teste care se colectează din nas există în școli. Dar rata lor de utilizare a fost foarte mică. Nu va exista obligativitate pentru testarea elevilor, dar este o opțiune pentru întoarcerea mai repede la școală”, a spus Sorin Ion într-o emisiune la Digi 24.
Secretatul de stat a mai spus că testarea se face la identificarea unui caz confirmat.
„Nici acolo testarea nu e obligatorie, dar este necesară copilului care vrea să se întoarcă mai repede la școală. E vorba de un test antigen sau PCR. Este o certitudine că această testare se va face la un caz confirmat”, a continuat Sorin Ion.
Citiți și: Cîmpeanu: Copiii din București merg la școală| Ce se întâmplă când localitatea e în carantină
Ce categorii de elevi pot lipsi motivat de la școală
Școlile care nu au medic vor apela la primărie și DSP
Regulile pentru școli deschise: Ora de sport, în aer liber când incidența e mai mare de 2/1.000
Concursul de directori: Inspectoratele au afișat lista candidaților ale căror dosare au fost admise
Calendar concurs directori 2021. Câștigătorii vor fi numiți în funcție anul viitor
Cum arată site-ul pentru concursul de directorii| Ultimele detalii de la Ministerul Educației
Ministerul Educației a publicat bibliografia pentru concursul de directori
Vlad Voiculescu: Înfricoșătoare lipsa de logică a deciziilor anunțate de Ministerul Educației
Cîmpeanu: Școlile rămân deschise și vor fi decuplate de la incidența localității
Ministerul Educației: Aproape 8.500 de elevi au fost infectați de la începutul școlii