Acasă Actualitate Închiderea școlilor afectează 90% dintre elevii din întreaga lume/ Ce pericole îi...

Închiderea școlilor afectează 90% dintre elevii din întreaga lume/ Ce pericole îi pândesc pe copiii care stau acasă

Pentru mulți dintre elevii din întreaga lume  educația s-a mutat online. Este și cazul elevei Theoni Bosman Quarshie care stă  într-un mic apartament din Londra, împreună cu mama și sora ei mai mică. Eleva a povestit pentru CNN că foarte stresant să stea în casă. Înainte de închiderea școlilor, eleva a vrut să-și mărească notele, fapt care îi se pare mult mai ușor față de ce se întâmplă acum. „Este într-adevăr stresant”, a declarat Theoni pentru CNN.

Specialiștii în educație spun că închiderea școlilor la nivel mondial  va crește diferența de inegalitate între elevii bogați și  cei săraci. În prezent, elevii mai săraci se confruntă cu lipsa de spațiu pentru a lucra, au probleme pentru a ajunge la resurse online, dar și provocări psihologice, ceea ce îi face să le fie greu să obțină note bune.

Peste 1,5 miliarde de elevi din 190 de țări, adică mai mult de 90% din elevii din întreaga  lume, sunt blocați acasă din cauza închiderii școlii, conform estimărilor UNESCO. Însă, cu toate că profesorii fac cursuri online, experții în educație din Asia, Africa, Europa și SUA  se tem inegalitatea educațională va fi amplificată de criza coronavirusului. Elevii care provin din familii cu venituri mici vor fi dezavantajați mult mai mult decât  colegii lor mai bogați.

„Pandemia va provoca cea mai mare perturbare a oportunității de educație pe care a experimentat-o lumea în ultimul un secol”, a declarat Fernando M. Reimers, profesor la Harvard Graduate School of Education, citat de CNN.

Sunt  țări în care multe  familii nu au conexiune la internet. De exemplu, în China, unde peste 540 de milioane de oameni – sau aproape 40% din populație – nu sunt online, potrivit unui raport al agenției guvernamentale din 2019. Nici în SUA elevii nu sunt conectați în totalitate la internet. Comisia Federală de Comunicații a estimat că 21 de milioane de americani nu aveau acces la internet în 2019, iar lipsa unei conexiuni bune la internet îngreunează efectuarea temelor în special în rândul familiilor hispanice și cu venituri mici.

Pe de altă parte, acasă, unii dintre copii trăiesc într-un mediu nesigur, cu violență și lipsa mâncării, fapt accentuat de criza economică. În Africa sub-Sahariană, situația este și mai dramatică, arată experții de la Organizația Salvați Copiii.  Organizațiile pentru protecția copiilor au observant  că, în perioada epidemiei de Ebola din 2015, exploatarea copiilor și violența împotriva fetelor din Sierra Leone au crescut în timpul închiderii școlii. Ei arată că aceste pericole pot reveni și pe timpul blocajului generat de coronavirus.

În același timp, statul acasă îi afetează și din punct de vedere psihologic și al sănătății pe cei mici. Cu toate că școlile fac cât de cât programe de învățare online, mulți dintre elevi solicită sprijin pentru problemele lor. În India, apelurile la Childline, o linie de asistență telefonică de urgență pentru copii au avut o  creștere de 50% de când copiii stau acasă.