UNESCO, UNICEF, PAM și Banca Mondială au publicat joi noi recomandări privind redeschiderea în siguranță a școlilor, după ce închiderea acestora a afectat aproape 1,3 miliarde de elevi din întreaga lume.
Noile recomandări subliniază faptul că, deși nu există încă suficiente date pentru a putea măsura impactul închiderii școlilor asupra ratei de transmitere a bolii, efectele secundare ale acestui demers asupra siguranței și educației copiilor sunt bine documentate. Progresele din ultimele decenii privind creșterea accesului copiilor la educație riscă să se piardă și, în cel mai rău caz, chiar să fie anulate complet.
Recomandările includ:
- Reformarea politicilor publice: implicațiile politicilor se regăsesc în toate dimensiunile recomandărilor, inclusiv politici clare pentru deschiderea școlilor și închiderea lor în timpul situațiilor de urgență din domeniul sănătății publice, reformele necesare pentru a crește accesul echitabil al copiilor marginalizați și neșcolarizați, precum și consolidarea și standardizarea practicilor de învățare la distanță.
- Finanțarea demersurilor necesare: combaterea impactului COVID-19 asupra educației și investiții pentru consolidarea sistemelor de învățământ în vederea redresării și a creșterii rezilienței acestora.
- Operațiuni sigure: asigurarea condițiilor necesare pentru reducerea transmiterii bolii, protejarea serviciilor și proviziilor esențiale și promovarea unor comportamente sănătoase. Aici intră accesul la apă curată și săpun pentru spălarea în siguranță a mâinilor, proceduri în cazul îmbolnăvirii personalului sau a elevilor, protocoale privind distanțarea socială și practici pentru o igienă corespunzătoare.
- Compensarea educațională: accent pe practicile ce permit recuperarea timpului pierdut în procesul de predare, consolidarea actului pedagogic și utilizarea modelelor hibride de învățare, precum integrarea abordărilor specifice învățământului la distanță. De asemenea, trebuie incluse cunoștințe despre transmiterea și prevenirea bolii.
- Bunăstare și protecție: punerea unui accent mai mare pe bunăstarea elevilor și sporirea protecției copiilor prin mecanisme de referire mai eficiente și furnizarea serviciilor esențiale în școală, inclusiv a celor medicale și nutriționale.
- Asistarea celor mai marginalizați: adaptarea politicilor și practicilor de deschidere a școlilor pentru a oferi acces și categoriilor marginalizate, cum sunt copiii neșcolarizați în trecut, copiii strămutați și migranți și cei aparținând minorităților diversificarea instrumentelor critice de comunicare și promovare prin asigurarea disponibilității lor în limbile relevante și în formate accesibile.
Agențiile avertizează că închiderea masivă a instituțiilor de învățământ ca răspuns la pandemia de COVID-19 prezintă un risc fără precedent pentru educația și bunăstarea copiilor, mai ales în cazul copiilor celor mai marginalizați, cărora școala le oferă acces la educație, servicii de sănătate, siguranță și hrană. Recomandările prezintă sfaturi practice adresate autorităților naționale și locale cu privire la garantarea siguranței copiilor în momentul revenirii acestora în școli.
„Adâncirea inegalităților, sănătatea precară, violența, exploatarea copiilor prin muncă și căsătoriile timpurii sunt doar câteva dintre pericolele pe termen lung ce amenință copiii care nu au acces la școală. Știm că, cu cât stau mai mult copiii departe de școală, cu atât șansele să o reia vreodată sunt mai mici. Dacă nu includem printre priorități redeschiderea școlilor, atunci când se va putea realiza acest lucru în siguranță, este posibil să asistăm la un regres devastator al progreselor din domeniul educației”, a declarat Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF.
Conform recomandărilor, interesul superior al copilului și considerentele generale privind sănătatea publică trebuie să se afle în centrul deciziilor autorităților naționale și locale privind redeschiderea școlilor, în baza unei analize a beneficiilor și riscurilor implicate pentru educație, sănătatea publică și factorii socioeconomici.
„În țările cele mai sărace, copiii depind adesea de școli pentru a beneficia de singura masă pe zi. Dar, cum multe școli sunt acum închise din cauza COVID-19, 370 de milioane de copii nu mai au acces la aceste mese nutritive ce oferă o șansă la supraviețuire familiilor sărace. De asemenea, nu mai beneficiază de asistența medicală care li se acordă de obicei în școli. Acest lucru poate avea repercusiuni pe termen lung, prin urmare, în momentul redeschiderii școlilor, va fi crucial să se reia mesele școlare și serviciile medicale, care pot chiar stimula copiii cei mai vulnerabili să revină la școală”, a declarat David Beasley, directorul executiv al PAM.
Școlile trebuie să analizeze cum pot funcționa mai bine în momentul redeschiderii, prin acordarea unui ajutor mai eficient pentru învățare și a unui sprijin mai complet copiilor din școală, inclusiv sprijin medical, nutrițional, psihosocial și instalații de apă, salubritate și igienă.
„În timp ce numeroși elevi rămân în urmă cu studiul din cauza închiderii îndelungate a școlilor, decizia referitoare la momentul și modul în care se pot redeschide unitățile școlare, deși departe de a fi una simplă, ar trebui să constituie o prioritate. După remedierea situației la nivel sanitar, va fi nevoie de un întreg set de măsuri pentru ca niciun elev să nu rămână în urmă. Aceste orientări oferă o îndrumare completă guvernelor și partenerilor în vederea facilitării redeschiderii școlilor pentru elevi, cadre didactice și familii”. Avem un scop general al UNESCO, Audrey Azoulay.