Acasă Preuniversitar Aproape 13.000 de elevi din învățământul în sistem dual, în risc...

Aproape 13.000 de elevi din învățământul în sistem dual, în risc de abandon școlar

Aproape 13.000 de elevi din învățământul în sistem dual se află în risc de abandon școlar în contextul în care multe dintre companiile care ofereau practica sunt închise sau au dificultăți economice, avertizează VoHub – coaliția pentru promovarea învățământului profesional dual în România. Mulți agenți economici care aveau programe pentru sistemul dual au activitatea blocată și cu efecte grave asupra capacității lor financiare. Ceea ce are un impact puternic în familiile elevilor participanți la aceste programele profesionale în system dual.

Numărul total al elevilor înregistrați în învățământul dual, în anul școlar 2019-2020 este de 12.908. Pentru anul școlar 2020-2021, agenții economici ceruseră  8.888 de locurt în următoarele domenii de formare profesională: mecanică (peste 3.800 de locuri), turism și alimentație (peste 1.300 locuri), electric (peste 800 de locuri),  electromecanică (peste 700 de locuri).

”Peste 760 operatori își anunțaseră intenția de a deveni parteneri de practică, în creștere cu 10% față de anul școlar actual, în paralel cu o creștere de aproape 30% a ofertei de școlarizare. Dacă până acum pentru companii, deși foarte interesate de acest tip de școlarizare, provocarea cea mai mare a fost lupta cu mentalitatea, și anume că școala profesională este rezervată elevilor slab pregătiți, acum eforturile sunt canalizate spre menținerea angajamentului asumat față de elevii din sistemul dual”, arată reprezentanții VoHub.

Cel mai mare pericol care îi vizează pe elevi este abandonul școlar, care pe termen lung  are efecte negative asupra dezvoltării sociale şi creşterii economice.

Reprezentanții VoHub spun că sunt industrii grav afectate de infecția cu virusul SARS-CoV-2 și care au nevoie de sprijin pentru a răspunde nevoilor educaționale și ale pieței muncii.

„VoHub vrea să fie, în primul rând, o voce pentru principalii beneficiari ai acestui tip de învățământ: elevii. Dorim să aducem în discuție situațiile care pot afecta bunăstarea elevilor și a familiilor lor. Am atins astăzi un subiect la care prea puțini s-au gândit în această perioadă și considerăm că trebuie să găsim soluții pentru agenții economici astfel încât să nu întrerupem traseul educațional al elevilor. Învățământul profesional în sistem dual este o reală oportunitate pentru prevenirea abandonului școlar și nu trebuie făcut cu intermitențe.”, arată Mihaela Sava (Sandu), Președinte Asociația Hands Across Romania, unul dintre fondatorii coaliției VoHub.

Ministerul Educației: învățământul profesional în sistem dual trebuie reorganizat

Problemele învățământului dual au fost luate în discuție joi, 7 mai, în cadrul unei întâlniri online despre impactul pandemiei cu COVID-19 asupra învățământului profesional în sistem dual. La întâlnire au participat peste 70 de profesioniști activi în domeniu reprezentând Comisia Europeană, Ministerul Educației și Cercetării, ambasade, camere de comerț bilaterale, ONG-uri, cadre didactice, administrație locală și sectorul privat.

Jeroen Jutte, șeful de unitate al Direcției Generale pentru Ocuparea Forței De Muncă, Politici Sociale și Incluziune a Comisiei Europene a subliniat importanța sistemului educațional dual. Comisia a recomandat României să crească relevanța pe piața muncii și calitatea educației și formării profesionale. El a subliniat că Comisia este pregătită să sprijine România în eforturile sale de a îmbunătăți sistemul educațional dual în anii următori, prin intermediul Fondului Social European. El a mai spus că parteneriatele eficiente între părțile interesate private și cele publice vor fi foarte importante pentru creșterea atractivității învățământului profesional dual.

Reprezentanții Ministerului Educației au declarat că învățământul profesional în sistem dual trebuie reorganizat în ceea ce privește stagiile de practică pentru a asigura sănătatea copiilor. Pe parcursul acestui proces, companiile trebuie să ajusteze modul în care vor asigura aceste activități ceea ce vor genera resurse suplimentare.

Radu Szekely, reprezentant Winsedswiss education group, un operator nou pe piața educațională din România, spune că agenții economici au nevoie de măsuri clare din partea autorităților, pentru că altfel există riscul abandonului școlar.

„Scopul nostru inițial era să începem din septembrie cursuri de formare profesională pentru industria ospitalității, sub franciza Ecole hoteliere de Lausanne. Din păcate, lucrurile nu mai sunt atât de clare în acest moment, pentru ca industria ospitalității este grav afectată de măsurile de prevenire a epidemiei și nu cred că este capabilă, fără un sprijin financiar substanțial din partea autorităților naționale sau a Comisiei europene, să suporte proporțional cheltuielile de pregătire a forței de muncă. In plus, pentru ca noi să putem începe să oferim programe de învățământ dual, este necesar să avem garanția că practica profesională poate fi organizată la agenți economici; or, în acest moment, reprezentații industriei ospitalității nu pot garanta acest lucru, pentru că nu este clar în ce fel și când vor fi ridicate restricțiile pentru ca agenții economici să își poată reîncepe activitatea. Deci, pe lângă sprijin financiar pentru promovarea formării profesionale, industriile au nevoie și de un cadru clar, cât se poate de predictibil, în care să știe că pot opera din nou cât de curând posibil. Și prin asta înțeleg ca în luna mai ar trebui luate toate aceste decizii” susține Radu Szekely.

Potrivit celui mai recent raport Eurostat, România este a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar. Ținta propusă statelor membre pentru 2020 este reducerea abandonului școlar, sub pragul de 10% iar România încă se află la 16,4%