Acasă Actualitate Resurse educaționale STEM disponibile gratuit în limba engleză

Resurse educaționale STEM disponibile gratuit în limba engleză

Scoala digitala
Foto: Pixabay.com

Guvernul Marii Britanii recomandă pe website-ul său zeci de resurse educaționale gratuite pentru disciplinele STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), cu scopul de a facilita educația online în perioada în care școala și-a mutat activitatea în mediul digital. Resursele recomandate sunt validate de diverse instituții de prestigiu din Marea Britanie și se adresează preșcolarilor (3-5 ani) și elevilor începând cu vârsta de 5 ani, vârstă la care copiii din Regatul Unit încep școala primară.

Toate materialele sunt în limba engleză și pot fi folosite și de către utilizatori din alte țări, care stăpânesc bine limba respectivă. Resursele de matematică, de exemplu, abundă în jocuri, activități și exerciții care mai de care mai creative și atractive, grupate pe categorii de vârstă. Unele dintre ele au nevoie de facilitarea părinților sau învățătorilor, altele pot fi accesate cu ușurință de copiii care cunosc cât de cât limba engleză. Nivelul de dificultate pe grupe de vârstă poate fi ușor diferit față de cel din România ca urmare a decalajului în ceea ce privește vârsta școlarizării.

Iată câteva dintre site-urile cu resurse de matematică dintre cele mai interesante și ușor accesibile care ne-au atras atenția.

Pentru copiii cu vârsta între 3 și 11 ani:

 Pentru elevii cu vârsta între 11 și 16 ani:

Cei interesați în explorarea și învățarea altor științe au la dispoziție diverse opțiuni, în funcție de aria de interes și de grupa de vârstă. Câteva website-uri dintre acestea cuprind materiale dedicate întregului segment de vârstă școlară:

Institutul de Fizică din Marea Britanie a ales și el să se implice în sprijinirea elevilor, părinților și profesorilor pentru a facilita învățarea fizicii într-un mod digital, în timpul acestei perioade marcate de pandemia COVID-19, așa că dedică un întreg jurnal de resurse pentru diverse grupe de vârstă.

Pentru cei care vor să învețe chimie în limba engleză, Royal Society of Chemistry (RSC) a creat pe site-ul său o secțiune foarte generoasă dedicată suportului didactic pentru învățământul la distanță, unde se găsesc o multitudine de idei și resurse pentru pentru grupa de vârstă 11-18 ani, elevi și profesori deopotrivă. Secțiunea este actualizată în fiecare săptămână cu noi activități și recomandări relevante.

În același timp, Muzeul American de Istorie Naturală (American Museum of Natural History), care sărbătorește în acest an 150 de ani de existență, abundă în resurse educative pentru copii, puse la dispoziție în mod gratuit.  Iar pentru cei care nu pot încă explora natura așa cum și-ar dori, Universitatea din Arizona (Arizona State University) oferă soluția potrivită: expediții virtuale în timp și în diverse arii geografice cu însemnătate pentru cunoașterea istoriei planetei noastre. Aceste experiențe virtuale au fost dezvoltate și cu sprijinul NASA.

Articolul precedentVIDEO Șase țări au redeschis școlile/ Verificarea temperaturii și purtatul măștilor, printre măsurile obligatorii
Articolul următorAproape 13.000 de elevi din învățământul în sistem dual, în risc de abandon școlar