Acasă Preuniversitar Un nou ordin de la Educație și Sănătăte pentru revenirea la...

Un nou ordin de la Educație și Sănătăte pentru revenirea la școală, în Monitorul Oficial/ A fost eliminat paragraful cu persoanele de 65 de ani

Foto: pixabay.com

Elevii vor sta la o distanță de 2 metri unul de celălalt atunci când se vor reîntoarce la școală pentru pregătirea examenelor naționale, în perioada 2-12 iunie, arată un nou ordin de ministru comun al ministrului Educației și Sănătății, publicat în Monitorul Oficial. Acest lucru a înlocuit vechea formulare din vechiul ordin în care numărul elevilor dintr-o clasă era de maximum 10. În plus, ordinul nu mai cuprinde referirea elevii care au în familie persoane în vârstă de 65 de ani. ”Participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinții acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora”, se arată în document.

Elevii și profesorii care au temperatura mai mare de 37.3 grade Celsius sau pentru care există suspiciunea că starea de sănătate este precară  nu vor avea acces în școală.

Ordinul prevede acțiunile pe care inspectoratele școlare și școlile trebuie să le ia în perioada următoare.

Inspectoratele școlare transmit direcțiilor de sănătate publică, cel puțin cu o săptămână înainte de examene, perioada de desfășurare a activităților la care participă elevii

Inspectoratele verifică dacă școlile respectă normele instituite de către autoritățile de resort privind măsurile de igienă și protecție sanitară atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Inspectoratele vor primi, cu cel puțin 24 de ore înainte, de la direcțiile de sănătate publică listele cu persoanele internate în spital, infectater cu coronavirus sau suspectate că ar fi infectate, dar și listele cu persoanele aflate în izolare la domiciliu

Ce se întâmplă cu elevii  care revin la școală:

  • la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilorva fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37 grade Celsius) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților.
  • în situația în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învățământ,cu recomandarea de a se adresa medicului de familie
  • participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinții acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora
  • elevii prevăzuți la literele b) și c) vor beneficia de o formă de pregătire alternativă (online sau prin asigurarea de resurse educaționale)
  • parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitatea de învățământ se va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică
  • elevii vor fi însoțiți de către cadrul didactic de la accesul în unitatea de învățământ până în sala de clasă și apoi, după finalizarea activităților, vor fi conduși până la ieșire
  • la intrarea în unitatea de învățământ vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc)
  • se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectelor din  sala de curs( pupitre, scaune), a clanței ușii, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și  detergent, apoi cu produse biocide înainte și după  fiecare serie de elevi prezenți la activitățile de pregătire/ candidați.
  • în perioada 2-12 iunie, durata activităților petrecute de elevi în sala de curs nu va fi mai  mare de 3 ore pentru elevii de liceu și de 2 ore pentru cei din gimnaziu, iar pentru elevii care sutdiază în limba minorităților naționale nu va fi mai mare de 4 ore pentru elevii de liceu și 3 ore pentru elevii de gimnaziu
  • pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite  să nu interacționezeze fizic.
  • grupele de elevi vor păstra aceeași clasă pe toată durata pregătiriiî
  • în sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri între rânduri, de 2 metri unul față de celălalt
  • pupitrele/ băncile vor fi individualizate/ prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică  a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea fără a parcurge toată suprafața sălii, personalul didactic/ asistenții care asigură supravegherea va/ vor dirija candidatul direct către locul destinat
  • personalul didactic va supraveghea respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică între elevi și măsurile igienico-sanitare de prevenire a infecției SARS-CoV-2

Nererespectarea de către conducerile unităților de învățământ și a instituțiilor publice aflate în subordonarea/ coordonarea Ministerului Educației și Cercetării a condițiilor igienico-sanitare menționate în ordin se constată, conform competențelor, de către personalul împuternicit din cadrul Inspecției de stat din cadrul Ministerului Sănătății și al Serviciului de control în sănătate publică din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului  București.

Aici puteți consulta ordinul din 12 mai: ULTIMA ORĂ Regulile privind reluarea cursurilor pentru clasele a VIII-a și a XII-a, în Monitorul Oficial/ Părinții decid dacă îi trimit pe elevi la școală