Acasă Actualitate Sindicatele și Ministerul Educației au căzut la pace: Profesorii și elevii au...

Sindicatele și Ministerul Educației au căzut la pace: Profesorii și elevii au dreptul la imagine

Sindicatele din educație vor susține demersurile făcute de Ministerul Educației pentru ca toți profesorii să utilizeze tehnologia în vederea predării online. În urma unei întâlniri care a avut loc, luni, 19 octombrie 2020, între Monica Anisie și Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și cu Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, cei trei au stabilit ca realizarea unei declarații-angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice, elevi și părinți, declarație prin care vizată protejarea dreptului la imagine atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi.

Ce au stabilit sindicatele și Ministerul Educației:

  • monitorizarea de către reprezentanții sindicatelor din cadrul fiecărui județ/municipiului București, împreună cu inspectoratele școlare și conducerile unităților de învățământ, a desfășurării în condiții optime a activităților didactice atât în sistem online, cât și față în față și asigurarea consilierii cadrelor didactice în vederea îmbunătățirii actului educațional;
  • informarea de către Ministerul Educației și Cercetării a tuturor unităților de învățământ în privința securizării și utilizării optime a platformelor educaționale G suite for Education și Microsoft Office 365 A1;
  • angajamentul celor două federații reprezentative din învățământul preuniversitar de a susține demersurile Ministerului Educației și Cercetării, astfel încât toate cadrele didactice să utilizeze cu încredere tehnologia în activitățile de predare-învățare-evaluare în sistem online;
  • realizarea unei declarații-angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice, elevi și părinți, declarație care va veni în completarea prevederilor Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.  Prin această declarație este vizată protejarea dreptului la imagine atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi;
  • simplificarea/eliminarea unor standarde ARACIP și promovarea lor prin hotărâre de guvern;
  • continuarea procesului de debirocratizare a activității cadrelor didactice;
  • acordarea posibilității cadrelor didactice de a oferi feedback, sub forma unui chestionar, pentru activitatea desfășurată de către conducerea unității de învățământ, pentru activitatea desfășurată la nivelul inspectoratului școlar și pentru activitatea elevilor;
  • elaborarea de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a chestionarului de feedback pentru activitatea cadrelor didactice.

De asemenea, în cadrul întâlnirii de astăzi au fost discutate chestiuni referitoare la Normele metodologice prevăzute de Legea 185/2020 privind desfășurarea orelor de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială, dar și despre acelea privind reducerea normei didactice de predare cu 2-4 ore/săptămână a profesorilor care desfășoară activitatea de mentorat.

Citiți și: Peste 200 de școli au trecut online de vineri până azi