Guvernul austriac a anunţat sâmbătă o nouă izolare parţială, cu impunerea unei interdicţii de circulaţie şi închiderea restaurantelor, hotelurilor, instituţiilor culturale şi sportive, în încercarea de a opri al doilea val al pandemiei de COVID-19, potrivit ziarului Metropole.
Spre deosebire de măsurile din primăvară, şcolile pentru clasele primare, grădinițele și creșele vor rămâne deschise pentru moment, dar situația lor va fi constant evaluată. În cazul liceelor şi universităţilor, cursurile se vor desfăşura online, în timp ce telemunca este puternic încurajată.
Rămân deschise şi magazinele şi saloanele de coafură şi frizeriile.
Măsurile trebuie aprobate de parlament duminică şi interdicţia de circulaţie trebuie reaprobată de parlament la fiecare 10 zile, scrie DPA.
Austria, care a fost relativ cruţată de primul val, înregistrează o explozie a numărului infecţiilor în ultimele săptămâni.
Ţara de 8,8 milioane de locuitori înregistrează acum peste 5.000 de cazuri zilnice, faţă de numai 1.000 la începutul lunii octombrie, iar spitalele înregistrează un aflux din ce în ce mai mare de pacienţi. De asemenea, a contabilizat 1.109 decese de la izbucnirea pandemiei.
Tot sâmbătă și Marea Britanie a anunțat o lună de carantină: Marea Britanie, în carantină pentru o lună/ Școlile rămân deschise