Acasă Actualitate Camera Deputaților: Părinții singuri își vor putea lua zile libere în cazul...

Camera Deputaților: Părinții singuri își vor putea lua zile libere în cazul suspendării cursurilor

Foto: pexels.com

Părinții își vor putea lua zile libere în cazul în care cursurile sunt suspendate, potrivit unor amendamente formluate de deputata USR PLUS Oana Țoiu și aprobate miercuri de plenul Camerei Deputaților.

Potrivit amendamentelor, în situația suspendării cursurile școlare cu prezență efectivă, familiile monoparentale vor avea posibilitatea de a beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, iar dacă lucrează în Sănătate sau Apărare și ordine publică, vor putea opta fie pentru acordarea de zile libere, fie pentru sporul salarial.

„Am primit, la începutul mandatului, scrisori de la doctorițe care lucrau în spitale COVID-19 care, deși au copii mici, chiar în unele cazuri preșcolari, al căror unic întreținător sunt, mergeau la muncă zilnic pentru că era nevoie de ele pe secțiile pe care lucrau. Pentru că ordonanța inițială prevedea doar posibilitatea zilelor libere, acestea erau excluse de la bonusul de 75% pe care îl primeau toți colegii și colegele lor. După votul de astăzi, această nedreptate e reparată. Am inclus de asemenea, împreună cu partenerii de coaliție, posibilitatea, la cerere și cu acordul angajatorilor, ca și în apărare, ordine și siguranță națională și domeniul sanitar să poată fi luate zilele libere pentru supravegherea copiilor, pe perioada întreruperii activității didactice, acolo unde volumul de activitate permite”, declară deputata USR PLUS Oana Țoiu, președinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

„Am introdus aceste opțiuni pentru părinți deoarece diferența față de momentul emiterii ordonanței de urgență și astăzi este că acum avem și situații în care nu sunt închise toate școlile dintr-o localitate, ci doar acelea unde este un focar sau pe segmente de vârstă, și asta creează posibilitatea ca o parte mică din personal să poată lipsi fără să afecteze toată activitatea. Echilibrul între viața de familie și muncă, mai ales în pandemie, pentru mine și pentru noi e o grijă constantă. În afara domeniilor esențiale procedura rămâne aceeași. În luna decembrie au fost 1.800 de beneficiari care au primit o medie de 1.205 RON”, a mai spus Oana Țoiu.

Dreptul părinților de a beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice cu prezență efectivă a copiilor în școli, grădinițe și creșe, ca urmare a răspândirii noului coronavirus, este stabilit prin OUG 147/2020, modificată prin OUG 182/2020.

În forma acum în vigoare, un părinte poate beneficia de zile libere doar dacă celălalt părinte nu beneficiază de acest drept, măsura neputând fi aplicată și familiilor monoparentale. Un amendament depus de USR PLUS corectează această situație, precizând în mod expres că poate beneficia de zile libere și părintele care se încadrează în situația persoanei singure, conform art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei.

De asemenea, pentru egalitate de tratament juridic, în cazul angajaților sistemului național de Apărare, ordine publică și securitate națională, al angajaților din penitenciare și al personalului din unitățile sanitare, aceștia vor putea beneficia de zile libere la cerere, dar numai cu aprobarea angajatorului.

În plus, printr-un amendament formulat de USR PLUS, familiile monoparentale vor avea posibilitatea de a alege între acordarea de zile libere și majorarea salarială aferentă zilelor libere (în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada suspendării activităților didactice). De aceeași posibilitate de a alege între zile libere și majorare salarială vor beneficia și familiile în care ambii părinți lucrează într-unul din domeniile sus-menționate.

Articolul precedentUniversitatea de Medicină Veterinară din Iași mărește bursele cu 30%
Articolul următorZeci de profesori din Arad au renunţat la vaccinare pentru că urmau să fie vaccinați cu AstraZeneca