În perioada de vacanță prelungită, între 2 aprilie și 4 mai, elevii de la clasele primare, gimnaziu și liceu nu mai fac ore remediale. Vor face ore de recuparare numai elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, dar numai în localitățile care nu sunt în carantină și unde rata de incidență este mai mică de 6/1.000 locuitori.
„Programul de acțiuni remediale se va putea derula pe toată perioada pe care se derulează activități didactice, deci nu în vacanță și numai în localitățile în care rata de incidență este sub șase la mie, spre deosebire de școlile care rămân deschise atâta vreme cât localitățile nu intră în carantină. Nu este vorba doar de București, este o măsură care, spun eu, echilibrează lucrurile la nivel național”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la finalul ședinței de guvern de joi seara.
Reporter: Spuneați că orele remediale se vor putea ține doar în localitățile în care rata de incidență este sub șase la mie.
Sorin Cîmpeanu: Da, este deja o prevedere a hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, numărul 19.
Reporter: De ce aţi luat această decizie, pentru că acolo totuși copiii merg la școală? Asta ar fi însemnat să rămână o oră, două în plus, după program să recupereze materia? De ce s-a decis totuşi să se anuleze aceste ore?
Sorin Cîmpeanu: Nu se anulează aceste ore. Pe toată perioada pe care se derulează activităţi didactice, aceste ore care sunt considerate extrem de importante vor avea loc și vor avea loc până la rata de incidență de șase la mie. Atunci când am înlocuit sintagma „școlile intră integral în online odată cu atingerea ratei de infectare de șase la mie“ cu sintagma ,,școlile intră integral în online, odată cu carantinarea localității“ – am luat în discuție cu decidenții din domeniu medical și considerând că ar ridica aceste ore remediale, mobilitatea mai mult decât poate fi gestionată, am acceptat ca aceste ore remediale să nu aibă loc.
Reporter: Aveţi o estimare…?
Sorin Cîmpeanu: Este vorba de număr de elevi care fac ore remediale, dacă mă întrebați, sunt 265.000.
Cine este eligibil pentru orele remediale:
- elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prinintermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispune de echipamente informatice propriisau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet;
- elevul se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau aresituația școlară neîncheiată la cel puțin o disciplină;
- elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele școlare obținute în semestrul I


















