Acasă Actualitate Rezultate Simulare Evaluare Națională 2021: 77.60% dintre elevii din Cluj au promovat

Rezultate Simulare Evaluare Națională 2021: 77.60% dintre elevii din Cluj au promovat

INQUAM PHOTO/ Octav Ganea
INQUAM PHOTO/ Octav Ganea

Rata de promovare a elevilor de clasa a VIII-a din județul Cluj este de 77.60%, cu 12.89 procente mai mare decât la simularea probelor examenului de Evaluare Națională din 2019, potrivit datelor de la inspectoratul școlar.

În județul Cluj, 4.079 de elevi ai claselor a VIII-a au susținut probele scrise, din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională, sesiunea martie 2021, în 133 de unități de învățământ preuniversitar, dintre care 42 de unități de învățământ din municipiul Cluj-Napoca.

În conformitate cu prevederile procedurii privind organizarea și desfășurarea simulării probelor scrise ale examenului de Evaluare Națională, rezultatele nu sunt publice, nu pot fi contestate și au fost comunicate direct elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de proveniență.

Rezultatele urmează să fie analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral din fiecare unitate de învățământ preuniversitar, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. Notele obţinute la simularea examenului de Evaluare Națională 2021 se trec în catalog, doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/ tutorelui legal.

Pe parcursul celor patru ani de gimnaziu, elevii de clasa a VIII-a au studiat după curricule noi și vor susține examenul după o programă nouă și cu subiecte într-un format inedit.