Acasă Actualitate Klaus Iohannis a promulgat legea cu măsurile pentru funcționarea sistemului de...

Klaus Iohannis a promulgat legea cu măsurile pentru funcționarea sistemului de învăţământ

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, cum ar fi posibilitatea ca activităţile didactice care presupun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice în unităţile de învăţământ să poată fi realizate prin intermediul tehnologiei şi a internetului.

„Reluarea activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ suspendate în condiţiile alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), în condiţii de siguranţă sanitară, se dispune prin hotărâre a Senatului universitar, după obţinerea avizului Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică/Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, emis în termen de cel mult 7 zile de la solicitare, aviz care certifică îndeplinirea condiţiilor de siguranţă epidemiologică, pentru reluarea activităţii”, mai prevede actul normativ.