Acasă Actualitate Rafila: Părinţii care doresc să-şi vaccineze copiii să se informeze înainte

Rafila: Părinţii care doresc să-şi vaccineze copiii să se informeze înainte

Facebook: Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat sâmbătă că sfatul lui de medic pentru părinţii care doresc să-şi vaccineze copiii anti-COVID este să se informeze înainte, „să facă lucrurile acestea în cunoştinţă de cauză”.

„În ceea ce priveşte vaccinarea pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani, deja sunt câteva mii de copii în toată ţara vaccinaţi, aici s-au vaccinat în jur de 200 de copii sau peste 200 de copii la acest centru, deci e clar că lucrurile sunt favorabile. Sfatul meu personal, ca medic, nu ca ministru al Sănătăţii neapărat, este să vină părinţii să se informeze înainte, e lucrul cel mai important, să vină să facă lucrurile acestea în cunoştinţă de cauză, nu pentru că au auzit, ci pentru că s-au informat”, a declarat Alexandru Rafila, după ce a vizitat Centrul de Vaccinare de la Palatul Copiilor din Capitală.

Ministrul a spus că vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani „se desfăşoară absolut perfect” precizând că organizarea de bună calitate dă încredere părinţilor.

„Vin dintr-un loc în care a început vaccinarea, a început campania de vaccinare a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani. Văd că lucrurile se desfăşoară absolut perfect, aş spune, e important, pentru că o organizare de bună calitate dă încredere părinţilor şi cred că dă şi un pic de relaxare copiilor, pentru că de obicei teama cea mai mare este teama de ac atunci când ne vaccinăm, vă daţi seama în cazul copiilor, şi e bine să existe o bună organizare şi empatie foarte multă atunci când facem acest lucru”, a spus ministrul.

El a amintit că Ministerul Sănătăţii a realizat un material informativ „extrem de concludent” prin care părinţii sunt informaţi despre recomandările de vaccinare pentru copii.

„Noi am făcut un material extrem de concludent la Ministerul Sănătăţii cu informaţii legate de vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, un material făcut de profesionişti din sănătate, de pediatrii care îngrijesc copii infectaţi COVID, ştiu exact toate particularităţile acestor copii şi prima recomandare este pentru copiii care au afecţiuni cronice, pentru că au şi un risc evident de a face forme care să ducă la complicaţii şi, bineînţeles, toţi ceilalţi părinţi care doresc să facă acest lucru. E un lucru foarte bun”, a mai spus Rafila.

Ministrul a afirmat că şi la nivelul CNCAV s-a luat decizia de a schimba strategia campaniei de vaccinare pentru a se ajunge mai uşor la persoanele din mediul rural.

„Mă bucur că şi la nivelul CNCAV s-a luat această decizie de a schimba strategia campaniei de vaccinare cu încercarea de a ajunge la categoriile vulnerabile, mă refer aici la adulţi, mai ales din mediul rural, cu caravane, era bine ca lucrul ăsta să se întâmple cu mai mult timp în urmă, dar până la urmă e bine că se întâmplă şi acum, important este să trecem de acest val, care, cred eu, că va fi ultimul important din punct de vedere al sănătăţii publice”, a spus ministrul Sănătăţii.

Citiți și: Cîmpeanu: 10 milioane de teste vor ajunge săptămâna viitoare în școli

Ministrul Educaţiei: Testele de salivă vor fi ambalate individual. Numărul lor a fost deja suplimentat cu 540.00

Sorin Cîmpeanu: La rectificare, vor fi luate în considerare creșterile salariale ale profesorilor

Cîmpeanu: 10 milioane de teste vor ajunge săptămâna viitoare în școli

Greva profesorilor: Pe 4 februarie vom încheia un acord cu premierul Ciucă

UBB cere verificarea tezei premierului Ciucă. CNATDCU a început procedura

București | Colegiul Național I.L. Caragiale intră în online de marți

Greva profesorilor în imagini. Vineri, sindicatele se întâlnesc cu premierul Ciucă

Cîmpeanu despre greva profesorilor: Revedicările sunt justificate, dar salariile au fost mărite cu 4%

Greva profesorilor în imagini. Vineri, sindicatele se întâlnesc cu premierul Ciucă

 Sorin Cîmpeanu: Unde este „tăierea” numărului de beneficiari ai burselor de merit?

Raed Arafat, despre lipsa testelor din școli: Doi furnizori au cerut un preț de 3 ori mai mare

Consiliul Elevilor, despre lipsa testele de salivă: Denotă o totală lipsă de mobilizare din partea autorităţilor

Ce s-a întâmplat cu testele elevilor | Explicațiile Departamentului pentru Situații de Urgență

Articolul precedentFranța: Examenele de admitere la liceu, amânate cu două luni
Articolul următorElevii cer retragerea proiectului privind reforma ARACIP