Acasă Scoala in Lume VIDEO Ce măsuri au luat țările care au redeschis școlile/ Elevii din...

VIDEO Ce măsuri au luat țările care au redeschis școlile/ Elevii din Danemarca se spală pe mâini la fiecare două ore

Măștile sunt obligatorii, băncile au fost despărțite de separatoare, iar elevii se spală pe mâni la fiecare două ore, acestea sunt câteva dintre măsurile pe care le-au luat țările care au decis să redeschidă școlile. China, Taiwanul și Danemarca sunt țările care au redeschis treptat școlile, în urma scăderii numărului de îmbolnăviri de coronavirus. În Germania, unele școli au fost deschise pentru susținerea examenelor finale, iar din 4 mai vor fi redeschise și celelalte școli.

China: Camere de termoviziune la intrarea în școală

În China, elevii care s-au întors la școală poartă obligatoriu măști și respectă distanțarea socială, potrivit The Telegraph. Transportul școlar este foarte bine determinat, iar în școală fiecare elev are rutele pe care are voie să se deplaseze până la sala de clasă. Unii dintre elevi trec prin camere de termoviziune atunci când vin la școală, pentru a li se verifica temperatura.

În unele licee, există supraveghetori care în pauzele de masă au grijă ca elevii să păstreze distanțarea socială. De fapt, multe școli au amenajat cantinele ca săli de examen, iar unele școli au pus separatoare între bănci pentru a-i distanța pe elevi.

La mijlocul lunii martie, 1,5 milioane de elevi din anii terminali din provinciile din vestul Chine s-au întors la școală. Alte opt provincii și orașe din China și-au redeschis școlile și universitățile pentru elevii și studenții din ultimul an. Sunt așteptate să anunțe redeschiderea școlilor și provincia Hubei și Beijingul.

Taiwan: Separatoare pentru fiecare bancă

În Taiwan, școlile s-au redeschis încă de la sfârșitul lunii februarie, după ce vacanța a fost prelungită din cauza coronavirusului. Elevii și profesorii poartă ogligatoriu măști și sunt verificați atunci când ajung la școală. Băncile elevilor au fost protejate prin separatoare pentru a încuraja distanțarea socială în rândul copiilor, în timp ce toate ferestrele și aerisirile din sălile de clasă sunt deschise. Școlile care au două sau mai multe cazuri de coronavirus confirmate trebuie să închisă toate clasele ca măsură de precauție.

Danemarca: Un profesor pentru 10 sau 11 elevi

În Danemarca, școlile primare și grădinițele s-au redeschis la mijlocul lui aprilie, după cinci săptămâni de închidere. Copiii au fost învățați să stea la distanță de doi metri. În majoritatea școlilor, clasele au fost împărțite în două, cu un profesor pentru 10 sau 11 elevi.

Copiii sunt trimiși să se joace afară, dar în număr foarte mic. În multe școli programul elevilor a fost scurtat. În unele școli, cursurile au loc în sălile de sport care sunt mult mai spațioase.

Elevii sunt încurajați să se spele pe mâini de mai multe ori pe zi, în unele școli spălarea mâinilor fiind obligatorie la fiecare două ore.

Germania: Au fost permise examenele pentru elevii de liceu

Germania va redeschide treptat școlile începând cu 4 mai, mai întâi vor veni copiii mai mari din școala primară și elevii care se pregătesc de examene. Examenele au fost permise deja să aibă loc începând cu 20 aprilie, în școlile din Saxonia și Renania de Nord-Westfalia. De asemenea, și la Berlin și Brandenburg elevii de liceu susțin examenele finale. Celelalte landuri din Germania vor începe să deschidă școlile din luna mai.

Școlile au adoptat deja măsuri de distanțare în clasă, rămânând deschise pentru copiii medicilor și personalului serviciilor de urgență. În Brandenberg, elevii trebuie să respecte regula de a sta la o distanță de metru și jumătate unul de celălalt.

Citiți și:

VIDEO Ludovic Orban, despre reluarea cursurilor: ”Obligatoriu va trebui să asigurăm măști pentru toți copiii”

Școlile în România se pot deschide cel mai devreme spre sfârșitul lunii mai / Până când sunt închise școlile în celelalte țări UE

Închiderea școlilor afectează 90% dintre elevii din întreaga lume/ Ce pericole îi pândesc pe copiii care stau acasă

Articolul precedentPovestea studenților la Medicină care au absolvit mai devreme pentru a lupta împotriva coronavirusului
Articolul următorINTERVIU Antonia Pup, președintele Consiliului Elevilor din România: Cei mai mulți dintre elevi sunt îngrijorați/ Ei cred că nu vor mai ajunge niciodată la școală