Acasă Scoala in Lume VIDEO Șase țări au redeschis școlile/ Verificarea temperaturii și purtatul măștilor, printre...

VIDEO Șase țări au redeschis școlile/ Verificarea temperaturii și purtatul măștilor, printre măsurile obligatorii

Foto: printscreen Youtube

Școlile din  Israel, Japonia, Danemarca, Norvegia, China și Taiwan au luat o serie de măsuri de precauție și i-au primit pe elevi la cursuri. Verificarea obligatorie a temperaturii,  cursurile în afara clasei atunci când vremea este bună și băncile puse la distanță mare unele de altele se numără printre măsurile obligatorii, potrivit Business Insider.

Pandemia coronavirusului a închis școlile din întreaga lume, 1,4 miliarde de elevi din întreaga lume fiind nevoiți să învețe de acasă. Treptat, unele țări au început să deschidă școlile, în contextul scăderii numărului de cazuri de coronavirus. Însă, pentru alte țări probabil că vor trece alte luni bune până la redeschiderea școlilor.  

Duminică trecută, școlile din Israel s-au  redeschis  pentru copiii cu nevoi speciale, elevii din clasele I-III și pentru elevii de liceu  din anii terminali. Elevilor  nu li se permite contactul fizic cu colegii sau cu personalul din școli. Profesorilor care au o stare de sănătate precară și celor cu vârsta de peste 65 de li s-a spus să nu se mai întoarcă la școală, pentru că  sunt mai susceptibili la complicații legate de coronavirus.

Pentru a reduce riscul de infecție, băncile elevilor din Danemarca, Israel și Norvegia sunt distanțate la doi metri între ele.

Profesorii și membrii personalului iau temperatura elevilor  la ușă. În unele școli, elevii  au locuri de joacă închise  dar păstrează distanțarea de doi metri față de ceilalți. Atunci când este posibil, profesorii susțin lecțiile în aer liber și în grupuri mici.

În Danemarca, elevii  intră în școală prin mai multe părți ale clădirilor pentru a preveni aglomerarea, iar părinții nu au acces în școală. În școlile daneze sunt amenajate locuri de spălare a mâinilor în afara clădirilor, iar elevii trebuie să se spele pe mâini cel puțin o dată pe oră.

În Japonia, Taiwan și China, dacă sunt găsiți cu temperatură, elevii  sunt trimiși acasă. La Beijing, elevii trebuie să completeze un sondaj pe o aplicație care calculează riscul de infectare al unei persoane. Elevii pot intra în școli numai dacă aplicația indică faptul că este în stare bună de sănătate.

În estul Chinei, școlarilor li se oferă pălării de dimensiuni mari pentru a respecta   măsura de distanțare de trei metri față de ceilalți.

În unele școli din Taiwan li s-a cerut elevilor să  poarte măști în orice moment. Elevii se spală pe mâini înaintea începerii fiecărei clase și își igienizează pantofii când sosesc dimineața.