Simulărea Examenului de Admitere a Universității “Carol Davila” din București a strâns anul acesta 2.450 de participanți. Examenul s-a desfășurat sâmbătă, online, pe o platformă specială. Peste 250 de voluntari au participat activ, alături de echipa de organizare, la supravegherea și îndrumarea participanților, sprijinind procesul de digitalizare al întregului eveniment.
Organizatorii au pus la dispoziția participanților o platformă special concepută pentru a întruni cât mai multe dintre caracteristicile Examenului de Admitere.
“Chiar dacă inițial, pentru acest preambul al examenului de admitere la medicină s-au înscris peste 2.800 de participanți, cei 2.450 de liceeni rămași în cursa testării cunoștințelor în vederea accederii în Universitatea noastră, ne arată că, interesul pentru această profesie nobilă rămâne unul crescut, chiar și în contextual crizei actuale generate de pandemia COVID 19. Țin să-i felicit
pentru această reușită atât pe participanți, cât și pe organizatorii din SSMB care iată, au putut înregistra cu succes o nouă ediție a acestui eveniment , oferindu-le liceenilor mai mult decât o testare a cunoștințelor, prin completarea simulării on-line cu o serie inedită de surprize” a declarat prof.dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București,
Prof.Dr. Viorel Jinga.
Pe parcursul simulării, elevii înscriși au avut acces la un cont individual creat pe platforma online, dedicată evenimentului, putând selecta proba opțională. Formatul subiectelor a respectat tipul întrebărilor, numărul și modul de rezolvare al acestora după modelul subiectelor de la admitere.
Subiectele puse la dispoziție au fost realizate de cadre didactice din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, respectând autenticitatea evenimentului.
Elevii au avut posibilitatea de a reveni asupra întrebărilor, dar și de a aborda subiectele în ordinea dorită, contribuind la autenticitatea examenului.