Acasă Actualitate În ce condiții pot fi deschise grădinițele și creșele/ Recomandările de la...

În ce condiții pot fi deschise grădinițele și creșele/ Recomandările de la experții în sănătate

Foto:pixabay.com

Mai puțini copii în grupă astfel încât fiecare copil să aibă la dispoziție o suprafață de minim 4,5mp/copil, curățenie generală și cât mai multe activități în aer liber, acestea sunt câteva din recomandările pe care le fac specialiștii în sănătate publică de la Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate.

În urmă cu trei zile premierul Luvodic Orban și ministrul Educației spuneau că este posibil ca grădinițele și creșele să se redeschidă după 15 iunie, în funcție de situația epidemiologică, dar în condiții stricte de igienă.

StiriEdu.ro vă prezintă condițiile în care pot fi deshise creșele și grădinițele, așa cum apar într-un document trimis Ministrului Sănătății de către Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate.

Recomandări pentru măsurile de protecție care trebuie aplicate în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschoolurilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2

Înainte să deschisă creșele și grădinițele trebuie făcută curățenie generală prin desprăfuire, spălare cu apă și detergent, apoi clătire repetată cu apă potabilă, arată documentul consultat de StiriEdu.ro.

Recomandări:

Sălile de grupă vor fi astfel  amenajate încât să permită reducerea numărului de copii în cameră, iar distanța dintre ei să fie maximizată, fără a compromite funcționarea normală a activităților pedagogice. Se recomandă reducerea numărului de copii în grupă. Trebuie asigurată o suprafață de minim 4,5mp/copil.

Distanțarea fizică se va asigura în domitoare și în sălile de masă prin plasarea paturilor, respectiv a șezlongurilor, respectiv a măsuțelorla cel puțin 1,5 m distanță între ele.

Încăperi dedicate pentru a evita contactul dintre persoanele din grupuri diferite, va fi nominalizat personalul care lucrează la fiecare grupă de copii și vor fi repartizate spațiile în care aceștia își vor desfășura activitatea zilnică în mod constant

Jucăriile care nu pot fi spălate trebuie eliminate din sala de grupă, la fel ca toate accesoriile neesențiale din procesul intructiv educativ.

Pătuțul sau salteaua va fi indivildualizată, adică un copil va folosi același pat.

Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program, iar atunci când mai multe grupe sunt afară vor evita contactul strâns între copii și  vor evita jocurile care presupun apropeirea între copii la mai puțin de 1,5 m.

Triajul copiilor

Atunci când copiii sunt aduși la grădiniță/creșă, va avea loc triajul epidemiologic de către cadrul medical al unității/ persoana desemnată în acest scop.

Măsurarea temperaturii se va face cu un termometru non contact și nu trebuie să depășească 37.3 grade Celsius. În cazul în care depășește, medicul va mai lua temperatura a doua oară, după un repaus de 2-5 minute. Dacă și acum se înregistrează aceeași temepratură, atunci copilul nu este primit la program, ci lăsat în grija părintelui.

Copiii trebuie primiți/preluați individual de către persoana desemnatî/părintele la ușa unității, evitându-se ori de câte ori este posibil circulația în interior.

Dacă în timp ce stau la grădiniță/creșă, copiii dezvoltă semne/simptome de infecție respiratorie sau de alte boli infecto-contagioase acute trebuie izolați într-o cameră unde vor fi supravegheați de medic sau de un alt angajat până vine părintele, cu recomandarea să meargă la un consult la medicul de familie.

În timpul orelor schimburile manuale de baloane/jucării/creioane trebuie evitate sau însoțite de proceduri de dezinfectare cu soluții  biocide virulicide avizate după fiecare utilizare.

Copiii trebuie să se spele pe mâini cu apă și săpun, frecvent și minuțios timp de cel puțin 20 de secunde, iar apoi mâinile trebuie șterse cu prosoape de hârtie de unică folosință.

Spălarea mâinilor copiilor, de regulă, trebuie făcută în prezența unui adult.

Întreg spațiul în care copiii își desfășoară activitatea – inclusiv, jucăriile, toboganele, scaunele, clanțele etc. Suprafețele care sunt atinse de copii vor fi atent curățate, frecventprin ștergerea cu apă și detergent.

Reguli de curățenie în incinta creșei/grădiniței

Ventilarea spațiilor închise se realizează dimineața înainte de sosirea copiilor. Ventilarea naturală va dura cel puțin 20 de minute de fiecare dată.

Echipamentele pentru recircularea aerului nu trebuie să fie folosite niciodată.

Lenjeria și păturile individuale utilizate în aceste unități trebuie spălate periodic.

Copiii vor mânca în aceeași sală în care își desfășoară activitatea, singuri la mesele individualizate, pentru a evita aglomerația și contactul cu ceilalți.

Spălatul mâinilor pentru copii și angajați ar trebui să aibă loc frecvent: la sosirea în creșă/grădiniță/afterschool, înainte și după fiecare masă, după somn/strănut/tuse, după folosirea toaletei și schimbări de scutec, după venirea din activitatea de afară, când mâinile sunt vizibil murdare, înainte de întoarcerea acasă și la sosirea acasă.

Triajul personalului

În privința personalului de îngrijire, triajul epidemiologic va avea loc dimineața înainte de începutul programului, iar în cazul în care temperatura va depăși 37,3 grade Celsius în prima fază, se va lua și a doua oară după o perioadă de 2-5 minute. Personalul care a venit în contact cu o persoană infectată cu coronavirusnu se va prezenta la serviciu. Cei care vor prezenta simptome ale bolii infecțioase respiratorie nu se vor prezenta la serviciu.

Toți angajații trebuie să poarte mască facială și încălțăminte pentru utilizare exclusivă la creșă, grădiniță, afterschool. Masca trebuie schimbată la 4 ore sau de câte ori este nevoie.

Mânușile de unică folosință sunt obligatorii la schimbarea scutecelor.

Articolul precedentMinistrul Educației: Elevii cu febră în ziua BAC-ului pot da examenul în condiții speciale
Articolul următorȘcoala online: 22% dintre profesorii din mediul urban nu au interacționat cu elevii