Acasă Actualitate VIDEO Teleșcoala va continua în noul an școlar/ Monica Anisie: „Acest proiect...

VIDEO Teleșcoala va continua în noul an școlar/ Monica Anisie: „Acest proiect a apărut în timp record”

Programul Teleșcoala va continua și în noul an școlar, a anunțat ministrul Educației în cadrul unei gale pentru premierea profesorilor care au susținut lecții pentru elevii din clasele terminale la „Teleșcoala”.

Monica Anisie a spus că, prin desfășurarea acestui program, elevii au putut continua învăţarea în perioada în care școlile au fost închise, iar „roadele muncii din această perioadă le-am văzut acum prin rezultatele de la examenele naţionale”.

„Ştiu de la voi, dragi colegi, că aţi pus suflet şi aţi crezut în Teleşcoală, iar proiectul nostru trebuie să continue. Această pandemie ne-a solidarizat în jurul educaţiei şi am contribuit la dezvoltarea viitorului copiilor noştri. Prin creativitatea de care aţi dat dovadă şi prin modul în care v-aţi adaptat în faţa camerelor de luat vederi, sau în faţa dispozitivelor electronice, aţi ridicat meseria de cadru didactic la rang de artă, arta de a modela caractere. Se spune că un profesor îşi pune amprenta asupra eternităţii, dar el nu poate şti niciodată cât de departe poate ajunge influenţa lui. Aşa aţi procedat şi dvs. v-aţi pus amprenta asupra caracterelor elevilor de astăzi, adulţilor de mâine. Cât de departe poate ajunge influenţa noastră vom vedea peste ani”, a spus Monica Anisie

Ministrul Educației a adăugat că această experienţă a arătat că aşteptările au fost foarte ridicate, iar criticile, fie că au fost fondate sau nu, i-au ambiţionat pe profesori să devină „din ce în ce mai buni”.

„Aţi reuşit să creaţi o punte de legătură în aceste vremuri caracterizate de incertitudine. Acest proiect a apărut în timp record, a evoluat cu fiecare nouă emisiune şi va continua să o facă şi în noul an şcolar, adresându-se poate şi mai multor beneficiari. (…) Eu sunt mândră şi recunoscătoare că prin acest concept de Teleşcoală elevii noştri au putut continua învăţarea şi, iată, roadele muncii din această perioadă le-am văzut acum prin rezultatele de la examenele naţionale”, a mai spus Monica Anisie.